FRF anunţă că un jucător şi un membru al staff-ului au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 la naţionala de tineret, care va evolua cu Malta, în preliminariile CE din 2021, informează News.ro.

Adrian MutuFoto: frf.ro

"Au sosit rezultatele testelor efectuate duminică dimineaţă. Din păcate, un jucător şi un membru al staff-ului au fost găsiţi pozitivi cu virusul Sars-CoV-2. Aceasta a fost a V-a testare din această acţiune a lotului U21 şi este testarea UEFA necesară partidei cu Malta.

Cei doi au fost izolaţi şi nu vor mai face parte din delegaţie pentru meciul programat marţi seară, la Giurgiu, de la ora 20.00. De asemenea, DSP va deschide o anchetă epidemiologică", se arată în comunicatul FRF.

Update: Adrian Mutu nu se va afla pe banca naționalei Under 21

"Având în vedere situația de la lot, faptul că un jucător și un membru al staff-ului tehnic au fost depistați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, Federația Română de Fotbal a decis să înlocuiască tot staff-ul tehnic pentru partida de mâine seară, considerând că aceștia sunt contacți direcți ai persoanei din staff. Astfel, la meciul cu Malta, echipa va fi condusă de pe margine de Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF. Acesta va fi ajutat de Dinu Todoran și Dumitru Moraru.

Echipa a părăsit cantonamentul de la Buftea și se va muta la Hotelul Marriott, acolo unde va sta până la meciul cu Malta. De asemenea, conferința de presă a selecționerului Adrian Mutu, care e considerat contact direct, nu va mai avea loc. În plus, antrenamentul oficial nu va mai fi la Buftea, urmând a fi mutat pe un alt stadion. Vom reveni cu informații cât mai curând", se precizează pe frf.ro.

Echipa antrenată de Adrian Mutu a jucat, vineri, în Ucraina, precedentul meci din preliminariile CE-2021. Tricolorii "mici" au fost învinşi cu scorul de 1-0.

  • Cum arată clasamentul Grupei 8:

1 Danemarca 22 puncte (18-7) 8 meciuri

2 România 16 (17-5) 8

3 Ucraina 10 (10-9) 6

4 Finlanda 10 (12-13) 8

5 Irlanda de Nord 6 (6-10) 8

6 Malta 1 (2-21) 7.

În următorul meci, "tricolorii mici" vor evolua pe 13 octombrie, la Giurgiu, cu Malta.