Dubla lui Gylfi Sigurdsson a scos România din cursa pentru calificarea la Euro 2020, tricolorii pierzând cu 2-1 meciul disputat în Islanda. Cosmin Moți, fost internațional român, a identificat vinovatul pentru primirea celor două goluri.

Mario Camora, in tricoul nationalei RomanieiFoto: Haraldur GUDJONSSON / AFP / Profimedia

"Era normal ca Rădoi să schimbe ceva la pauză. Era 2-0 pentru adversari. Din păcate, nu s-a schimbat nimic în joc cu intrarea celor 3. Am fost la fel de apatici. Bălașa și Burcă au jucat bine. Nu știu dacă li se poate reproșa ceva. N-au greșit la niciunul dintre goluri.

A fost greșeala lui Camora, asta e părerea mea. La golul unu nu a întâmpinat adversarul, la al doilea l-a scos din ofsaid. E normal într-un fel, pentru că e primul meci al lui la echipa națională, a fost și un pic de presiune pe umerii lui" - Cosmin Moți, pentru gsp.ro.

Islanda s-a impus cu 2-1 contra României, iar formația lui Mirel Rădoi a ratat prezența la Euro 2020 (de vara anului viitor).

Ce meciuri vor urma pentru tricolori în perioada imediat următoare:

11 octombrie/ Norvegia – România (Liga Naţiunilor)

14 octombrie/ România – Austria (Liga Naţiunilor)

*Confruntările vor fi LiveText pe HotNews.ro.