Selecționerul Mirel Rădoi și-a asumat, joi seară, înfrângerea în fața Islandei și a declarat că naționala României nu ar fi meritat să se califice în finala play-off-ului, chiar dacă ar fi primit al doilea penalti.

HotNews.roFoto: Hotnews

Citește și: Adio, Euro! România a fost învinsă de Islanda, după un meci dezamăgitor (2-1)

"La cum am disputat primele 45 de minute, cred că putem să vorbim că nu meritam să mergem mai departe. Am început lent, ştiam că sunt puternici, bine organizaţi. În prima repriză am avut şapte mingi pierdute în propria jumătate. Din păcate, n-am scăpat de ceea ce mi-a fost frică, să primim gol în primele 20 de minute. În repriza a doua am arătat mai bine, dar prea puţin pentru a merita să mergem la Euro.

Sunt trei jucători care au lipsit, dar asta nu înseamnă că am primit golurile pentru că unul dintre jucători a lipsit. Era clar că trebuie să aducem un plus, cei trei nu au fost dinamici, nu au reuşit să câştige baloane. Nu aveau foarte multe soluţii, am pregătit să intrăm foarte mult între linii. Am vrut să avem mai multă dinamică pentru repriza a doua.

Era previzibil, ştiam, ca toată lumea, din punct de vedere al organizării defensive Islanda e una dintre cele mai bune echipe. Foarte puţine demarcări în profunzime, am făcut-o de foarte puţine ori. Probabil, şi emoţiile şi presiunea jocului. Aici încerc să le găsesc scuze, dar dacă este cineva vinovat, acela sunt eu şi staff-ul meu.

Prima, de pe bancă, a fost clară (n.r. despre lovitura de la 11 metri). Am văzut acel cot. Am jucat prea puţin fotbal din ce ne-am dorit în seara asta ca să avem pretenţii că puteam merge în finala play-off-ului. Nu meritam, nici dacă primeam al doilea penalti", a spus Mirel Rădoi, la Pro TV.

​România a fost învinsă, joi, la Reykjavik, cu scorul de 2-1 (2-0), de Islanda, în semifinalele play-off-ului de calificare la turneul final al Campionatului European din 2021. Tricolorii nu vor participa la turneul la care şi Bucureştiul găzduieşte meciuri.