Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a anunţat pierderi de 97 milioane euro după impozitare pentru exerciţiul financiar 2019/2020, ca urmare a pandemiei de Covid-19, în timp ce estimările privind atingerea unor venituri de un miliard de dolari au fost de asemenea spulberate, informează Reuters.

FC BarcelonaFoto: FC Barcelona

Gruparea de pe Camp Nou a precizat, într-un comunicat dat publicităţii luni, că veniturile totale au atins valoarea de 855 milioane euro, mai scăzute cu 14 procente faţă de cele 990 milioane euro obţinute în 2018/2019, în timp ce datoria netă globală s-a dublat, ajungând la 488 milioane euro.

Barca a precizat că 47 milioane de euro din totalul pierderilor s-au datorat absenţei încasărilor în zilele de meci, 35 de milioane reducerii vânzărilor la magazinele clubului şi 18 milioane absenţei tururilor de stadion, cu pierderi suplimentare aşteptate până când suporterii vor putea reveni pe stadioane în Spania.

Veniturile prevăzute pentru sezonul 2020-2021 sunt de 791 milioane euro. Jucătorii Barcelonei au acceptat reduceri salariale pentru a ajuta la combaterea deficitului clubului, în perioada în care fotbalul a fost suspendat din cauza coronavirusului.

În această vară, FC Barcelona s-a despărţit de jucători cu remuneraţii mari, precum uruguayanul Luis Suarez, chilianul Arturo Vidal şi croatul Ivan Rakitic, în încercarea de a reduce cheltuielile salariale, în concordanţă cu liniile directoare ale Ligii spaniole de fotbal, care se referă direct la venitul proiectat.

Acest lucru a însemnat, de asemenea, o perioadă de transferuri extrem de silenţioasă pentru noul antrenor Ronald Koeman, care nu i-a putut aduce sub comanda sa nici pe olandezul Memphis Depay (Olympique Lyon) şi nici pe spaniolul Eric Garcia (Manchester City), principalele sale ţinte, după ce francezul Ousmane Dembele a refuzat să plece la Manchester United, informează Agerpres.