Lionel Messi a ținut prima pagină a perioadei de transferuri din această vară, decarul precizând că își dorește să plece de la FC Barcelona. În cele din urmă, sfârșitul telenovelei a consfințit rămânerea argentinianului pe Camp Nou.

HotNews.roFoto: Hotnews

La câteva săptămâni după ce a decis să rămână până la finalul contractului la formația catalană (iunie, 2021), Lionel a stat de vorbă cu jurnaliștii de la Sport.es.

E nevoie de unitate

"După atâtea dezacorduri, aş vrea să punem un punct final. Toţi suporterii Barcelonei trebuie să se unească şi să creadă că ceea este mai bun urmează să vină" - Lionel Messi, citat de Sport.es.

"Îmi asum greşelile şi, dacă le-am făcut, a fost doar pentru a face FC Barcelona mai bună şi mai puternică. Trebuie adăugată pasiunea, imaginaţia pentru a ne atinge obiectivele. Trebuie să rămânem uniţi şi să privim în aceeaşi direcţie", a adăugat argentinianul.

"Vreau să trimit un mesaj către toţi 'socis' (n.r. socios, abonaţi, în limba catalană) şi tuturor fanilor care ne urmăresc: dacă cineva a putut fi deranjat de ceea ce am făcut sau am spus, să ştie că am făcut-o întotdeauna în interesul superior al clubului", a mai spus Messi.

Doi dintre prietenii apropiați ai lui Messi, Luis Suarez și Arturo Vidal, au plecat de la Barcelona după ce Ronald Koeman, noul antrenor, le-a transmis că nu se va mai baza pe serviciile lor.

Barcelona a debutat în noul sezon din LaLiga cu o victorie clară pe Camp Nou: 4-0 cu Villarreal.