AS Roma a pierdut la masa verde, scor 0-3, meciul cu Verona, disputat, sâmbătă, în deplasare, în prima etapă a campioantului italian Serie A. Pe teren, scorul a fost 0-0.

AS RomaFoto: Twitter - AS Roma

Judecătorul sportiv din Serie A a aplicat această sancţiune clubului din Roma pentru că l-a folosit pe mijlocaşul Amadou Diawara, deşi acesta nu era inclus pe lista celor 25 de jucători ai echipei, potrivit gazzetta.it.

Jucătorul figura pe lista suplimentară a fotbaliştilor sub 22 de ani, deşi el a împlinit 23 de ani în iulie, şi nu pe cea principală, unde ar fi trebuit să fie.

Roma nu a anunţat încă oficial dacă va face recurs. Dacă va face acest lucru, mizând pe bună credinţă şi pe faptul că nu a avut niciun avantaj din eroare (având mai multe locuri libere în lotul de 25 de jucători), are şapte zile la dispoziţie pentru a trimite dosarul judecătorului sportiv, informează News.ro.