Cu un om mai puțin pe teren încă din minutul 4 (Artean a fost eliminat), Viitorul nu a putut face față Craiovei, formația lui Cristiano Bergodi impunându-se cu 4-1 la Ovidiu. Meciul a făcut parte din etapa a treia a Ligii 1 la fotbal.

Koljic (18, 51), Bancu (66) și Andrei Ivan (74) au marcat pentru olteni, respectiv Luckassen (45+2) pentru gazde.
În urma acestui succes, CS U Craiova a urcat pe primul loc al clasamentului, cu procentaj maxim: 9 puncte din primele trei etape.
De cealaltă parte, Viitorul are parte de un start de sezon dezastruos: formația patronată de Gică Hagi se află pe ultimul loc în ierarhie (un singur punct, golaveraj 2-8).
Aici poți vedea golurile meciului dintre Viitorul și CS U Craiova.
Clasament:
1 CS U Craiova 9 puncte (7-1 golaveraj)
2 FC Botoșani 7 (8-3)
3 FC Voluntari 7 (4-2)
4 CFR Cluj 7 (3-1)
5 FCSB 6 (7-2)
6 Gaz Metan Mediaș 6 (7-3)
7 Chindia Târgoviște 4
8 UTA Arad 3 (2-2)
9 Poli Iași 3 (2-8)
10 Academica Clinceni 2 (3-4)
11 Hermannstadt 2 (3-4)
12 Dinamo 2 (2-3)
13 Sepsi 2 (2-3)
14 FC Arges 1 (3-6)
15 Astra Giurgiu 1 (2-7)
16 Viitorul Constanța 1 (2-8).