Ciprian Tătărușanu nu va mai rămâne la Lyon, portarul naționalei României urmând să ajungă, din nou, în Serie A. În Italia, internaționalul român va fi rezerva lui Gianluigi Donnarumma la AC Milan, informează Gazzetta dello Sport.

Foto:

Conform jurnaliștilor italieni, tratativele sunt deja încheiate, iar Tătărușanu va semna un contract valabil pentru următoarele trei sezoane cu formația de pe San Siro.

Portarul român urmează să efectueze joi, 10 septembrie, vizita medicală la noua lui echipă de club.

Dacă la Lyon era rezerva lui Anthony Lopes, la AC Milan Tătărușanu va fi rezerva unui portar și mai cunoscut - Gianluigi Donnarumma.

Născut pe 9 februarie 1986 (34 de ani), Ciprian Tătărușanu a mai evoluat de-a lungul timpului la echipele: Juventus București, Gloria Bistrița, Steaua București, Fiorentina, Nantes și Lyon.

Are 69 de selecții în prima reprezentativă a României, iar ultima dată s-a aflat între buturile tricolorilor la victoria, scor 3-2, obținută pe terenul Austriei în Liga Națiunilor.

În actualul sezon de Champions League, Tătărușanu a ajuns cu Lyon, din postura de rezervă, până în semifinalele competiției (gruparea franceză a fost eliminată de Bayern Munchen).