​Selecţionerul Mirel Rădoi a glumit după remiza cu Irlanda de Nord, scor 1-1, spunând că jucătorii săi au păstrat distanţa la golul egalizator marcat de adversari.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ce a spus selecționerul după remiza cu Irlanda de Nord:

  • "Păcat de efortul pe care l-au depus băieţii, dar în fotbal ştim că nu întotdeauna câştigă cea mai bună echipă. Din păcate, am făcut două reprize diametral opuse, când trebuia să fie mai uşor în repriza a doua a fost din păcate mai greu, probabil că ne-am relaxat, conduceam pe tabelă şi aveam şi un om mai puţin (n.r. - în plus), din păcate ne-am lăsat egalaţi. Rămânem cu determinarea jucătorilor, chiar au încercat, unii dintre ei, probabil că au dat mai mult decât ne-am aşteptat.
  • Anumite lucruri pe care le-am lucrat la antrenament şi le-am văzut astă seară le-am regăsit în joc, mai ales în prima repriză. Să sperăm că punctele pierdute în această seară le vom recupera peste trei zile. Cum în seara asta am pierdut două puncte nedrept, putem recupera punctele în Austria.
  • Contează mai puţin rezultatul direct din celălalt meci, va trebui să vedem cum facem să recuperăm din punct de vedere fizic o parte dintre jucători şi din punct de vedere mental toţi jucătorii.
  • Am încercat oarecum să încercăm să controlăm centrul altfel decât am fi putut să o facem din punct de vedere fizic cu jucătorii lor, am încercat să controlăm centrul terenului printr-o posesie, prin creativitatea jucătorilor, chiar cu acel romb să avem superioritate în zonă centrală, din păcate a doua repriză am scăzut ritmul, am verticalizat foare puţin şi când am făcut-o a fost destul de lent, după aceea nu am avut răbdare, în momentul posesiei, să ducem mingea la margine, să putem să-i facem să alerge mai mult.
  • Din păcate a venit acea ultimă fază fixă, faza golului, în care, ca să glumesc puţin, am păstrat distanţa după această pandemie. Dacă am fi fost 11 la 11 am fi zis că asta ne-a fost soarta în seara asta, din păcate jocul a fost la îndemâna noastră, am avut superioritate numerică, în centrul terenului am avut superioritate calitativă şi de asta este nedrept, spunem noi, şi cu siguranţă sunt supărat şi pentru acest aspect, dar din punct de vedere al determinării nu am ce să le reproşej jucătorilor în seara aceasta.
  • Am discutat pe bancă să-i trezim pe jucători după ocaziile ratate, ca să nu să se îndrepte împotriva noastră, din păcate am avut dreptate, dar sper ca toate lucrurile astea negative care au fost în seara asta să fie unele pozitive în Austria.
  • Pe lângă determinare, trebuie să aducem şi alte lcururi care ne-au lipsit în seara asta, o posesie mult mai progresivă, cu circulaţia balonului mult mai ridicată ca intensitate, ca ritm, schimbarea de direcţie să fie mult mai precisă decât am făcut-o în seara asta. Sufletul a vrut, dar trebuie să fim şi lucizi. (n.r. - despre tineret). Felicitări lui (n.r. - Adrian Mutu), băieţilor, am văzut meciul atât cât am putut, ne-am uitat şi în vestiar, felicitări lor!
  • Sunt la mâna lor, bravo lor, felicitări! Asta înseamnă că ne dă şi nouă încredre mai departe, dacă la tineretul poate să facă victorie după victorie, ar trebui să facem asta şi la echipa mare" - Mirel Rădoi, la ProTV, citat de News.ro.

România a terminat la egalitate, vineri, pe Arena Naţională, scor 1-1 (1-0), meciul disputat cu Irlanda de Nord, în prima etapă a Grupei I a Diviziei B a Ligii Naţiunilor. Oaspeţii au evoluat din minutul 39 cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Magennis şi au egalat în minutul 86.

Au marcat: Puşcaş '25 / Whyte '86.

Mirel Rădoi, 39 de ani, a debutat la această partidă ca selecţioner al României. Totodată, acesta este primul meci al primei reprezentative după ce fotbalul a fost întreupt în martie din cauza pandemiei de coronavirus.

În celălalt meci al grupei, Norvegia a fost învinsă, acasă, de Austria, scor 1-2.

Următorul meci al tricolorilor va avea loc, luni, de la ora 21:45, la Klagenfurt, cu Austria. Confruntarea va fi LiveText pe HotNews.ro.