"Cum am spus, abia mă încălzesc", a fost comentariul care a însoţit fotografia.
Prin intermediul acestui montaj foto, suedezul arată că a decis să-şi schimbe numărul pentru a-l purta pe cel avut în primele sezoane sub culorile roşu şi negru (2010-2012).
Joi, mai multe publicaţii italiene susţineau deja că atacantul Zlatan Ibrahimovic (38 de ani) va semna un nou contract pe un sezon cu AC Milan. Informaţii pe care suedezul, care a marcat 11 goluri în 20 de meciuri în Serie A şi Cupa Italiei sezonul trecut, le-a confirmat vineri.
Atacantul Zlatan Ibrahimovici, 38 de ani, a revenit la AC Milan, la 3 ianuarie, când a semnat un contract până la finalul sezonului, cu opţiune pentru încă un an.
În carieră, el a mai evoluat la Malmo, Ajax Amsterdam, Juventus, Inter Milano, FC Barcelona, PSG, Manchester United şi Los Angeles Galaxy, transmite News.ro.
Zlatan și postarea care anunță prelungirea contractului cu AC Milan: