Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat, marţi, că mai sunt formalităţi de făcut pentru ca jucătorul portughez al formaţiei CFR Cluj Mario Camora să poată evolua la echipa naţională, după ce a primit cetăţenia română.

Mario CamoraFoto: cfr1907.ro

"Obţinerea cetăţeniei nu implică imediat prezenţa pe teren. Mai sunt nişte formalităţi de făcut. Cred că deja din dimineaţa asta preşedintele s-a implicat în treaba asta. Nu ştiu ce demersuri se fac din punct de vedere legal ca să aibă şi drept de joc în naţionala României, dar în caz că Mirel (n.r. - Rădoi) îl va chema sper să poată fi rezolvată până la momentul convocării această problemă a cetăţeniei.

Deocamdată, nu se pune problema pentru că nu este rezolvat, aşa că vorbim ipotetic. Nu ştiu care sunt următorii paşi ai intrării în legalitate. Este un post (n.r. - fundaş stânga) pe care creşte concurenţa (n.r. - la echipa naţională), dacă apare şi acest jucător, în cazul în care va putea fi naturalizat. Este un post pe care sunt mulţi jucători care au o bună prezenţă în teren în prima etapă.

Sunt soluţii acolo, dar una dintre ele poate fi şi Camora. E un jucător pe care ştiu că Mirel îl place, îl urmăreşte, dar cu problemele pe care le ştim cu toţii", a declarat Mihai Stoichiţă, la ProX.

În vârstă de 33 de ani, Camora este la CFR Cluj din vara anului 2011. El a mai jucat la Beira-Mar şi Naval, transmite News.ro.

În decembre, selecţionerul echipei naţionale Mirel Rădoi îşi anunţa dorinţa de naturalizare a căpitanului echipei CFR Cluj, portughezul Mario Camora.

"Camora e de ani de zile la un nivel incredibil. E un jucător pe care eu am vrut să-l transfer la FCSB de la CFR şi nu am putut. Mureşan mi-a spus , în momentul în care am negociat. Dar dacă durează procesul de naturalizare doi ani... Are 34 de ani, în aceşti doi ani face 36", a declarat Mirel Rădoi.