Dan Petrescu: "Cine nu va fi concentrat cu Clinceni, nu va juca împotriva celor de la Dinamo Zagreb"

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, i-a atenţionat, vineri, într-o conferinţă de presă online, pe jucătorii săi că nu îi va folosi în partida cu Dinamo Zagreb din turul 2 preliminar al Champions League pe cei care nu se vor concentra la meciul cu Academica Clinceni, din debutul Ligii I, potrivit Agerpres.

Dan Petrescu, cu masca pe fataFoto: Nicu Cherciu

"E clar că atunci când câştigi un meci atmosfera este una bună, mai ales că meciul a fost unul de Liga Campionilor (n.r. - victoria cu Floriana FC din primul tur preliminar al Ligii Campionilor). Chiar dacă a fost un tur preliminar, a fost un meci foarte important şi foarte greu. Au revenit la antrenamente Djokovic şi Păun, aşa că atmosfera în momentul de faţă este foarte bună. Dar cine nu va fi concentrat cu Academica Clinceni e clar că nu va juca împotriva celor de la Dinamo Zagreb. Trebuie să joci bine cu Clinceni dacă vrei să rămâi în echipă. Nu ai cum să nu fii motivat, e prima etapă, eşti în lotul campioanei din ultimii trei ani şi trebuie să demonstrezi că meriţi acest tricou. Asta trebuie să facă ei la meciul cu Clinceni", a afirmat tehnicianul.

"Va fi greu să ştim ce va face Academica pentru că au schimbat jucători. E clar însă că anul trecut au făcut un sezon peste aşteptările tuturor şi merită felicitări. E cel mai bine să jucăm. Antrenamentele sunt bune, dar meciul e meci. E clar că suntem în urmă cu antrenamentele, nu am avut timp să ne antrenăm faţă de celelalte echipe. Am fi avut nevoie şi de antrenamente, dar prefer să jucăm decât să nu jucăm", a adăugat el.

Dan Petrescu a menţionat că va fi greu pentru CFR Cluj să mai joace 16 meciuri în cupele europene aşa cum s-a întâmplat în sezonul precedent.

"Anul trecut am jucat multe meciuri în cupele europene... am jucat 16 meciuri. Dacă am mai juca şi anul acesta atâtea am ajunge în finala Europa League sau Champions League. Deci anul acesta e greu să mai jucăm 16 partide. Acum vor fi mai puţine în cupele europene, dar vor fi mai multe în campionat. Cred că e record de meciuri, 40 nu cred că s-au jucat vreodată în istoria României. Şi mi se pare foarte ciudat pentru că suntem în pandemie şi se amână foarte multe meciuri. De aceea avem nevoie de mulţi jucători, asta e filosofia mea. Mereu vreau să am 2-3 jucători pe post, mai ales dacă joci în competiţiile europene", a spus Petrescu.

Antrenorul a ţinut să menţioneze în conferinţa de presă faptul că gruparea şi-a achitat restanţele salariale către jucători: "S-a tot vorbit de problemele financiare de la CFR, iar acum eu spun că e linişte şi nimeni nu mai are scuze dacă ceva se va întâmpla pe teren. Acum totul e bine la CFR, suntem pe drumul cel bun, sper să rămânem aşa în continuare. Deci problemele care erau s-au cam rezolvat".

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, duminică, de la ora 18:00, în deplasare, formaţia Academica Clinceni, într-o partidă contând pentru prima etapă a ediţiei 2020-2021 a Ligii I.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
LPF, paradis financiar  Raportul pe 2024 dezvăluie   sume amețitoare:  cheltuieli record, destinația banilor + explicația Ligii
Superliga
22.05

Citește mai mult

„Îi dau cea mai bună lojă președintelui”  Patronul FCSB-ului, ofertă pentru   Nicușor Dan:  „Să dea telefon”

Cine e mai bun: Politic vs Tavi Popescu  Aducerea dinamovistului va deschide o   concurență de nivel înalt   » Care e raportul dintre ei până acum

Cât costă Politic  Negocierile FCSB - Dinamo sunt finalizate 50%:   Musi trece în Ștefan cel Mare , rămâne de stabilit doar cât mai plătește Becali
Superliga
22.05
Cât costă Politic Negocierile FCSB - Dinamo sunt finalizate 50%: Musi trece în Ștefan cel Mare, rămâne de stabilit doar cât mai plătește Becali
Citește mai mult
Cât costă Politic Negocierile FCSB - Dinamo sunt finalizate 50%: Musi trece în Ștefan cel Mare , rămâne de stabilit doar cât mai plătește Becali
Știri ultima oră
23:16
FCSB trimite rezervele la Cluj Elias Charalambous va miza pe jucători care nu au prins minute în actualul sezon

22:39
„Unii vor avea contracte, alții nu” Mihai Rotaru face planuri: detalii despre împrumuturi și accidentații Cicâldău și Paradela

22:17
Petrescu va fi pe bancă Tehnicianul va fi prezent la ultimul meci al CFR-ului: „Totul e bine” » Ce spune despre revenirea lui Burcă şi Muhar

23:18
Stanciu își ia adio de la Damac Căpitanul naționalei și-a anunțat plecarea. Care e următoarea destinație

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce e și  trofeul lui Drăgușin

Theodor Jumătate: De ce e și trofeul lui Drăgușin

Șumudică și Șucu să nu mai spargă oglinzi

Dan Udrea: Șumudică și Șucu să nu mai spargă oglinzi

Oare merită?

Silviu Tudor Samuilă: Oare merită?

Silviu Tudor Samuilă: Oare merită?
Omul și  delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul
Cine a câștigat și cine a pierdut din succesul lui Nicușor Dan

Dan Udrea: Cine a câștigat și cine a pierdut din succesul lui Nicușor Dan

Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt
Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Dan Udrea: Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Istvan Kovacs,  mai bun decât Premier League

Theodor Jumătate: Istvan Kovacs, mai bun decât Premier League

Istvan Kovacs, parte din rețea

Dan Udrea: Istvan Kovacs, parte din rețea

Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest <span>-</span> Bucharest
Trebuie schimbate  regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din <span>play-off.</span> E bătaie de joc!
Unde începe și unde se termină frica

Dan Udrea: Unde începe și unde se termină frica

Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Theodor Jumătate: Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Habemus  arbitru de finală?

Cristian Geambașu: Habemus arbitru de finală?

Dezbaterea:  fără sport, dar cu ultrași

Dan Udrea: Dezbaterea: fără sport, dar cu ultrași

Donnarumma le poate împlini visul

Theodor Jumătate: Donnarumma le poate împlini visul

Stadioanele din  Liga Campionilor Deficitului

Radu Naum: Stadioanele din Liga Campionilor Deficitului

La Milano au cântat arbitrii

La Milano au cântat arbitrii

: La Milano au cântat arbitrii
Cei cu lecția  învățată

Cristian Geambașu: Cei cu lecția învățată

Inzaghi,  nebunul fotbalului

Theodor Jumătate: Inzaghi, nebunul fotbalului

Top stiri din sport
Noi dovezi in cazul Kike Salas  Poliția a găsit mesaje care-l incriminează pe fotbalistul de la Sevilla:   paria pe propriile cartonașe galbene  de pe un cont fals
Campionate

Dan Udrea  Comunismul,   AUR pentru Țiriac!

A făcut infarct  Sam Hutchinson s-a simțit rău din minutul 6, dar a continuat să joace și    a marcat golul decisiv  pentru echipa sa

„Dacă vreți bani, plec!”    Căpitanul Bruno Fernandes  sugerează că ar putea părăsi Manchester. Oferta e uriașă
Europa League

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
23.05

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %