Directorul sportiv Rufo Collado anunţă, prin intermediul site-ului oficial, transferul mijlocaşului Vlad Achim la Dinamo Bucureşti pentru următoarele două sezoane competiţionale.

Vlad Achim, la DinamoFoto: fcdinamo.ro

Ultima oară la Viitorul Constanţa, Vlad Achim (31 de ani) a început fotbalul la juniorii clubului Farul Constanţa şi a mai jucat în carieră pentru Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Voluntari, FCSB şi FC Botoşani.

3 trofee a câştigat Vlad Achim în carieră: Cupa României şi Supercupa României cu Viitorul Constanţa (ambele în 2019) şi Cupa Ligii cu FCSB (2016).

30 de meciuri a jucat Vlad Achim, sezonul trecut, pentru Viitorul Constanţa, 28 în campionat şi două în Europa League. A marcat 5 goluri, toate în Liga 1.

2 convocări la echipa naţională a ţării noastre are Vlad Achim, fiind rezervă în meciurile Grecia vs România 0-1 (preliminarii CE 2016) şi Italia vs România 2-2 (amical, 2015), transmite News.ro.