​Champions League: CFR Cluj și-a aflat adversara din primul tur preliminar

de A.I.     HotNews.ro
Duminică, 9 august 2020, 13:33 Sport | Fotbal


Dan Petrescu, cu masca pe fata
Foto: Nicu Cherciu
​CFR Cluj va evolua cu Floriana (Malta), în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, duminică, la Nyon, fără reprezentanţi ai echipelor prezenţi.

Meciul se va disputa la 18 sau 19 august, în Malta. Partida ar putea avea loc pe un teren neutru, dacă gazdele nu pot organiza întâlnirea, din cauza pandemiei de coronavirus.

Învingătoarea se califică în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, învinsa, în turul al doilea preliminar al Ligii Europa.

Pentru a ajunge în grupele Ligii Campionilor, CFR Cluj trebuie să treacă de trei tururi preliminare, jucate într-o singură manşă, şi de play-off, care va avea loc în două manşe.

CFR Cluj a fost cap de serie în etapa I şi UEFA a plasat campioana României în Grupa a III-a, alături de alte două favorite, Ludogoreţ (Bulgaria) şi Omonia Nicosia (Cipru).

Din grupa echipelor care nu erau capi de serie mai făceau parte Buducnost Podgorica (Muntenegru) şi FC Ararat (Armenia).

Tragerea la sorţi a celei de-a doua manşe preliminare va avea loc luni, la ora 13.00, tot la Nyon, transmite News.ro.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4927 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by