​Nu a mai rămas mult timp până la ora startului marelui meci dintre Craiova și CFR (luni, ora 20:30), iar oaspeții deja amenință că iau în calcul să nu se prezinte la confruntarea de pe "Ion Oblemenco". Ceferiștii explică, prin vocea lui Bogdan Mara, care este marea lor nemulțumire.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Meciul de totul sau nimic va începe la ora 20:30 și va fi în direct pe Digisport, Telekomsport și LookTV și LiveText pe HotNews.ro.

Ce spune Mara: Oltenii să se testeze

"Să vedem dacă se va disputa această finală. Toată echipa și toți jucătorii noștri se gândesc să nu se prezinte în această seară și să nu disputăm acest meci.

Toată echipa e speriată de ceea ce s-a întâmplat în această perioadă și le e frică să ia contact cu cei din echipa Craiovei" - Bogdan Mara, directorul sportiv al CFR-ului, la ProX. "Faptul că la Craiova au fost descoperite trei cazuri de COVID și trei cazuri care au foarte mare legătură cu echipa. Vorbim de preparator fizic, de antrenor secund, de team manager.

Protocolul a stabilit că în cazul unui caz de COVID, jucătorii să fie testați la 7 zile. Așa cum a fost la CFR, la Dinamo, Petrolul, Botoșani, Astra.

Toate aceste echipe, DSP-urile din orașele respective au respectat acest protocol și nu le-au dat dreptul să se antreneze. Noi am stat 10 zile fără să ne antrenăm și am retestat 10 zile" - Bogdan Mara, la ProX.

Ultima testare a Craiovei, pe 24 iulie

"Ultima testare a fost pe 24 iulie. Suntem în 3 august. Socotiți câte zile sunt. Conform prtocolului trebuiau testați la 7 zile și să vedem rezultatele. Craiova e în altă țară, nu e în România? Acest protocol e clar, e stabilit de Ministerul Sănătății, FRF, LPF. Echipele trebuie testate la 7 zile. Cum se poate ca DSP Dolj să dea o altă adresă și să le dea drept imediat de antrenament, în care să se spună că acele cazuri nu au legătură cu echipa?

Gândiți-vă prin ce traume au trăit jucătorii noștri, cât au stat prin spitale. Am făcut 3 testări și au ieșit negativ cei 12. Ne e frică să intrăm în contact cu cei de la Craiova. Nu ne-au arătat că sunt testați la zi și nu există niciun risc. Ei au motivat că nu joacă contra celor de la Astra pentru că le e frică să intre în contact. Noi spunem același lucru.

Luăm în calcul să facem plângere penală împotriva DSP Dolj, s-au încălcat niște lucruri evidente. Nu poate DSP Dolj să fie altfel decât DSP-urile din toată țara. Ei, la 2 zile după cazurile de COVID, au jucat, s-au antrenat normal. Deci nu poți spune că preparatorul fizic sau antrenorul secund nu e în contact cu echipa" - Bogdan Mara.

Calculele din lupta pentru titlu sunt următoarele:

  • CFR depinde doar de ea: dacă va câștiga la Craiova (luni, de la ora 20:30, pe Ion Oblemenco), atunci va fi campioană a României pentru al treilea sezon consecutiv.
  • Un succes al Craiovei, la orice scor, va aduce titlul în Bănie după o pauză de 29 de ani.
  • Ce se întâmplă în cazul unei remize: în acest moment, nimeni nu știe ce se va petrece în această situație. De ce? Pentru că partida dintre Astra Giurgiu și CS U Craiova nu se va mai putea juca până pe 3 august, dată la care UEFA cere numele echipelor care vor participa în cupele europene.
  • Practic, la un rezultat de egalitate între Craiova și CFR, titlul va fi decis în comisiile de specialitate ale FRF sau, cel mai probabil, la TAS.

Cum arată clasamentul în timp real din play-off-ul Ligii 1:

1 CFR Cluj 46 puncte (9 meciuri)

2 CS U Craiova 44 (8 meciuri)

3 Astra 33 (8 meciuri)

4 FCSB 31 (9 meciuri)

5 FC Botoșani 29 (9 meciuri)

6 Gaz Metan Mediaș 25 (9 meciuri).