Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, CFR Cluj, confirmat cu COVID-19

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 22 iulie 2020, 10:48 Sport | Fotbal


Dan Petrescu, cu masca pe fata
Foto: Nicu Cherciu
​​Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, CFR Cluj, a fost testat pozitiv cu COVID-19, potrivit gsp.ro. Este al 13-lea membru al clubului infectat cu coronavirus.

Dan Petrescu va fi internat cel puțin 48 de ore în spital. Acesta va fi transportat la Cluj cu o ambulanță specială, în orele următoare, mai scrie sursa citată mai sus.

Din cele 13 cazuri, trei au ieşit negative la al doilea test. Primul caz pozitiv a fost înregistrat la 19 iulie (Adrian Păun), iar meciul din aceeaşi zi cu FCSB a fost amânat. Echipa clujeană se află izolată la Mogoşoaia.

CFR ar trebui să joace, duminică, pe teren propriu, partida cu FC Botoşani, din etapa a IX-a a play-off-ului Ligii I.

Cine sunt cei infectați de la CFR Cluj:

Grzegorz Sandomierski (portar)
Cristi Manea (fundaș)
Adrian Păun (mijlocaş)
Damjan Djokovic (mijlocaş)
Dan Petrescu (antrenor principal)
Cristian Moldovan (antrenor cu portarii)
Costin Curelea (antrenor secund)
Cristian Dragotă (preparator fizic)
Bogdan Aldea (preparator fizic)
Radu Pralea (kinetoterapeut).

Cristi Bălgrădean, Cătălin Golofca și Claudiu Petrila au fost depistați pozitiv inițial, iar mai apoi testele au fost negative. Dacă și la următorul test rezultatul va fi același, atunci ei vor fi lăsați să plece acasă.

Clasament play-off:

1. CSU Craiova 44 de puncte / 8 meciuri
2. CFR Cluj 40 / 7
3. Astra Giurgiu 33 / 8
4. FC Botoşani 29 / 8
5. FCSB 28 / 7
6. Gaz Metan Mediaş 25 / 8.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















12625 vizualizari

  • +13 (15 voturi)    
    multa sanatate (Miercuri, 22 iulie 2020, 10:57)

    Captain Obvious [utilizator]

    nici nu stiu care a fost mai frumos:

    https://youtu.be/Z3o5i542MxU?t=30

    https://youtu.be/fOsOm73N0vs?t=158
    • +4 (6 voturi)    
      :) (Miercuri, 22 iulie 2020, 13:16)

      Xorciser [utilizator] i-a raspuns lui Captain Obvious

      De departe cel cu Anglia a fost mai frumos si mai important.

      Multa sanatate.
    • +1 (1 vot)    
      Fara suparare (Miercuri, 22 iulie 2020, 14:11)

      This_User_Is_Real [utilizator] i-a raspuns lui Captain Obvious

      Unde au disparut pixelii din video... :))
  • -20 (32 voturi)    
    observ ca (Miercuri, 22 iulie 2020, 11:18)

    nash pandelica [utilizator]

    covidu loveste exact unde trebuie.
    acuma, tot chefere sa iasa.
    sa mai lasam si craiolgutza sa castige, ca se lauda a fi demna urmasa a...legendarei. u craiova.
    iar rapidu pesedist de la unu, ce sa caute in liga intai.
    rapidul, petrolul...echipe din zone pesediste.
    o mirare, totusi, este chipa lui dracnea. are trecere la presa...libera. in special la digi sport.
    covidu, bine manuit, face treaba buna. :-)
    saraca, dinamo, sufera si ea din cauza patronatului pesedizd. :-))
    • 0 (14 voturi)    
      Babaiatule, ramai cu politica ca nu ai treaba... (Miercuri, 22 iulie 2020, 12:04)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

      Tu si fotbalul, baba si mitraliera...
      • +1 (5 voturi)    
        Pai ce zice el e tot politica de fapt... (Miercuri, 22 iulie 2020, 12:17)

        Ephemeris [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        ...
        • +1 (5 voturi)    
          bingo (Miercuri, 22 iulie 2020, 13:33)

          nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Ephemeris

          fotbalul e mana in mana cu politica.
          pai, ce'i tr. magurele, echipa clanului dracnea ?
          sau, cat de ..neimplicat politic e sefu la frf, sa nu mai vorbim de grasanu' de la liga..>?!
          sau cat de nepolitica e echipa campioanei la judo, olguta bleguta >?!
  • -7 (23 voturi)    
    Final (Miercuri, 22 iulie 2020, 11:21)

    comentacu [utilizator]

    Stop joc, titlul merge la Craiova si se termina comedia.
    Mai ieri ii injura un bucatar pe jucatorii CFR-ului fara masca in avion, loc unde aerul se recircula, si acum vor dori sa se dea loviti si Dan Petrescu sa faca circ ca l-a furat covidu'
    • +4 (6 voturi)    
      Sa vad testele negative ale craiovenilor si apoi (Miercuri, 22 iulie 2020, 13:41)

      deval [utilizator] i-a raspuns lui comentacu

      mai vorbim !
    • 0 (0 voturi)    
      Dupa ce Craiova a primit cadou (Joi, 23 iulie 2020, 5:45)

      Seby30 [utilizator] i-a raspuns lui comentacu

      3 lovituri de la 11 m, cu Steluta si Botosani.....comedia a ajuns la final. A fost o strategie buna sa scoata CFR-ul din cursa pentru titlu. Sa vedem cum va obtine Craiova 12 puncte in Champions League,asa cum a facut-o echipa clujeana.
  • 0 (8 voturi)    
    a facut, a scapat (Miercuri, 22 iulie 2020, 13:13)

    mmmircea [utilizator]

    e ca la vaccin, il faci si gata, scapi de-o grija. Acum poate sa mearga linistit in vacanta.
    • +1 (3 voturi)    
      Nt (Miercuri, 22 iulie 2020, 14:26)

      Cetateanu [utilizator] i-a raspuns lui mmmircea

      Stirea asta e doar o dovada pentru idiotii care nu cred (aia care mai au un neuron functional). Ceilalti ...
      Si daca reusesti sa mai citesti nitel ai baga de seama ca Imbolnavirea nu da imunitate, Deja exista oamenicare la 3 luni s-au reimbolnavit!!
  • -3 (3 voturi)    
    ăsta (Miercuri, 22 iulie 2020, 15:28)

    Fu Thien Zbang [utilizator]

    a luat virusul din cauza lătratului continuu!
    • +1 (1 vot)    
      Strugurii sunt acri? (Joi, 23 iulie 2020, 5:47)

      Seby30 [utilizator] i-a raspuns lui Fu Thien Zbang

      Dan Perrescu este un om minunat, care a jucat pentru tricolori in anii 90 cand tu erai pe alta planeta. A facut din CFR o echipa de Champions League...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by