​A fost numit la cârma primei reprezentative în urmă cu șapte luni, dar nu a apucat să bifeze vreun meci din cauza pandemiei de coronavirus. Mirel Rădoi se află în așteptarea debutului pe banca României, dar i-a anunțat deja pe oficialii FRF să-și caute înlocuitor pentru că știe exact când va pleca.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ar fi trebuit să debuteze în barajul cu Islanda (din martie), dar coronavirusul a dat peste cap orice planuri.

Mirel Rădoi, 39 de ani, i-a anunțat deja pe oficialii FRF-ului că vrea să plece și le-a comunicat exact și când acest lucru se va întâmpla.

Într-un interviu pentru gsp.ro, selecționerul a precizat că nu-și va prelungi actuala înțelegere, una care expiră după Campionatul Mondial din 2022.

Motivul? Vrea să preia o echipă de club.

"După expirarea actualului contract, vreau să preiau o echipă de club. Am anunțat conducerea FRF că ultima prezență va fi la Campionatul Mondial din 2022.

Ei trebuie să înceapă cu ceva timp înainte deja să caute și să gândească ce urmează pentru națională din acel moment", a precizat Rădoi pentru sursa citată.

Fostul internațional român a fost numit selecționer în luna noiembrie a anului trecut și are un salariu de 240.000 de euro pe an.