​Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, că grupările Hermannstadt şi Turris-Oltul Turnu Măgurele au primit în apel licenţa pentru participarea în Liga I, sezonul 2020/2021.

Liga 1Foto: lpf.ro

Vineri s-a încheiat procesul de acordare a licenţei cluburilor care au solicitat licenţa de participare la campionatul naţional Liga I pentru sezonul 2020-2021, potrivit News.ro.

Au solicitat licenţa următoarele cluburi: CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaş, FC Botoşani, FC Viitorul, Sepsi Sfântu Gheorghe, FC Voluntari, Academica Clinceni, FC Hermannstadt, Chindia Târgovişte, Dinamo, Poli Iaşi, UTA Arad, CS Mioveni, Turris, Petrolul Ploieşti, FC Rapid şi Campionii FC Argeş.

Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor – instanţa de fond – a acordat licenţa de participare la campionatul unui număr de 18 cluburi şi a respins cererile grupărilor Hermannstadt şi Turris.

“Instanţa de fond a respins cererea de acordare a licenţei formulată de Asociaţia Fotbal Club Hermannstadt şi a refuzat acordarea licenţei de Liga 1, pentru încălcarea art. 47 – Lipsa datoriilor financiare restante către angajaţi, de la criteriul financiar, şi a sancţionat cu penalitate financiară de 50 mii lei încălcarea art. 23 – Stadion pentru competiţiile UEFA şi pentru campionatul naţional, de la criteriul de infrastructură din RNLC&FPF. De asemenea, instanţa de fond a respins cererea de acordare a licenţei formulată de Asociaţia Fotbal Club „Turris-Oltul” Turnu Măgurele şi a refuzat acordarea licenţei de Liga 1, pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. 6, de la criteriul de personal şi administraţie din RNLC&FPF şi a sancţionat cu penalitate financiară totală de 200 mii lei pentru încălcarea art. 28, 33, 35, 36, 37 şi 38 de la criteriul de personal şi administraţie şi pentru încălcarea art. 43, de la criteriul juridic din RNLC&FPF”, a precizat frf.ro referitor la deciziile instanţei de fond.

Cele două cluburi au contestat hotărârile instanţei de fond la Comisia de apel pentru acordarea licenţei cluburilor, care a pronunţat vineri deciziile definitive şi executorii, prin care au fost admise apelurile:

“Astfel, în cazul apelului formulat de clubul Asociaţia Fotbal Club Hermannstadt, Comisia de apel a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 23, la dosarul cauzei fiind depus P.V. din data de 22 iunie 2020, de omologare definitivă a stadionului Municipal din Sibiu. De asemenea, comisia a constatat că sunt îndeplinite şi cerinţele art. 47, la dosar fiind depus un Contract de tranzacţie din data de 28 mai 2020, prin care s-a achitat suma restantă către un jucător. În consecinţă, Comisia de apel a schimbat hotărârea instanţei de fond, a acordat licenţa de Liga 1 pentru sezonul 2020-2021 clubului Asociaţia Fotbal Club Hermannstadt şi a anulat penalitatea financiară de 50 mii lei.

În cazul apelului formulat de clubul Asociaţia Fotbal Club „Turris-Oltul” Turnu Măgurele, Comisia de apel a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 28, 33, 35, 36, 37 şi 43, fiind depuse la dosar documentele justificative necesare. De asemenea, comisia a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 39 alin. 6, la dosar fiind depuse adeverinţele de la Comisia de Disciplină şi Etică a FRF. Comisia de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 38. În consecinţă, Comisia de apel a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond, a acordat licenţa de Liga 1 pentru sezonul 2020-2021 clubului Asociaţia Fotbal Club „Turris-Oltul” Turnu Măgurele şi a menţinut sancţionarea clubului cu penalitate financiară de 20 mii lei, pentru încălcarea art. 38 din RNLC&FPF”.