„Aparent, acum sunt cunoscut drept tatăl lui Ianis. Au venit copii la mine care m-au rugat să fac o poză cu ei pentru că sunt tatăl lui Ianis. Ei nu ştiu cine sunt. Trebuie să recunosc că devin foarte sensibil când îl văd că joacă pentru ţara noastră. Eu nu mă implic în alegerile carierei lui, îl las pe el să aleagă.
Ianis a semnat cu Rangers un contract pe o perioadă de 3 ani. 3,5 milioane de euro i-a costat pe scoţieni mutarea de la Genk. Ianis a spus că este impresionat de tot ce a găsit la Rangers. După 14 săptămâni, a revenit la antrenamente şi a povestit cum s-a simţit în pandemie.
„A fost uşor, a trebuit să fac ceea ce-mi place. M-am antrenat. Sunt norocos că locuinţa familiei mele, din România, are o curte mare, aşa că am putut să ating mingea. În toate aceste săptămâni m-am antrenat cu mingea. Nu a fost atât de dificil pentru mine”, a spus Ianis, în interviul acordat clubului Rangers.
„E un transfer foarte bun pentru club. Ca jucător e fantastic, dar cel mai important pentru mine este el ca persoana. Un om fantastic, mereu dornic să înveţe şi să progreseze. S-a întors într-o formă incredibilă. Vorbim despre cineva care a absorbit, la virgulă, fiecare informaţie. Grăsimea şi greutatea corpului său sunt într-o stare perfectă în acest moment. Suntem gata să punem ceva muşchi pe el şi să-l facem mai puternic. E la fel de nerăbdător ca mine", a spus Steven Gerrard despre Ianis, potrivit Scottish Sun.