Medicul echipei FC Botoșani, Petrică Rădăuceanu, a primit, joi, rezultat pozitiv la testarea pentru coronavirus. Testarea s-a făcut miercuri, înainte ca echipa să plece spre Craiova, unde vineri ar fi urmat să aibă loc partida cu Universitatea, din Bănie. Meciul a fost suspendat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Petrică Rădăuceanu a declarat, joi, pentru Mediafax, că era deja plecat din Botoșani când a primit rezultatul testului, iar acum așteaptă în hotel să vină echipajul de la ISU pentru a-l prelua.

„Am fost declarat pozitiv. Am făcut testul ieri dimineață (miercuri – n.r.) și am aflat azi după prânz. (...) Acum aștept, sunt la hotel, știe DSP-ul și o să vină ca să mă internez, să mă reevalueze. Semne nu am, sunt asimptomatic, numai că a ieșit rezultatul pozitiv”, a spus Rădăuceanu.

Petrică Rădăuceanu speră să nu fi dat virusul și altor persoane cu care a intrat în contact, pentru că, spune el, se poate ajunge la situații complicate, după ce o altă persoană, de această dată de la Dinamo București, a fost confirmată cu noul coronavirus.

„Vă dați seama că nu e un lucru bun, mai ales că sunt și problemele care s-au găsit și la Dinamo, săracul domnul magazioner, deci se pot amâna meciuri, apar probleme de program. (...) Nu am avut contact, nu am mers cu autocarul (cu echipa FC Botoșani – n.r.), am mers cu mașina mică. Sper să fie bine, să nu apară probleme. Eu m-am întâlnit, dar nu am fost cu ei în autocar, în mijlocul de transport. La masă am stat separați (...) și sper să nu fi dat la nimeni coronavirusul”, a mai spus Rădăuceanu, care este și medic la UPU Botoșani.

Partida dintre FC Botoșani și Universitatea Craiova, din Liga I, este programată să se desfășoare vineri seara. Meciul a fost deja suspendat.

Finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat joi seară, pentru Agerpres, că medicul nu a avut contact cu echipa, iar din acest motiv îşi doreşte ca ancheta epidemiologică efectuată de specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj să permită disputarea partidei în cursul zilei de luni.

"Este un ghinion fantastic. Noi am stat izolaţi ca nişte şobolani timp de o lună de zile. Doctorul a fost găsit pozitiv. El a venit cu o altă maşină, nu a avut contact cu echipa. Din câte înţeleg, 100% nu se joacă mâine meciul. Se aşteaptă rezultatul anchetei şi s-ar putea ca să se reprogrameze luni meciul. (...) Doar dacă sunt rău-voitori şi vor să îşi bată joc de noi. Clubul nu a fost în contact cu acest pozitiv. Nu a fost. (...) E ca un blestem dat peste noi, în condiţiile în care am aşteptat atât să jucăm, ne-am pregătit şi am îndeplinit toate măsurile astea. Sunt tot felul de restricţii şi de privaţiuni", a afirmat Iftime.