​Joan Laporta vrea să candideze la preşedinţia FC Barcelona, pe care a ocupat-o în perioada 2003/2010 şi va încerca să-l readucă la echipă pe antrenorul Pep Guardiola.

Joan Laporta, impreuna cu regretatul Johan CruyffFoto: Captura Instagram

"Vreau să mă prezint la alegeri. Am fost preşedinte şi îmi doresc să fiu din nou", a declarat Laporta la postul TV3, cu un an înainte de alegeri.

Joan Laporta a fost preşedinte la FC Barcelona în perioada 2003/2010.

El a mai spus că şi-ar dori să-l readucă la echipă pe Pep Guardiola.

"Mi-ar plăcea ca Guardiola să revină, dar este la Manchester City şi decizia este doar al lui. El este o referinţă pentru FC Barcelona şi numeroşi catalani ar vrea ca el să antreneze din nou Barca", a declarat Laporta.

Sub conducerea lui Pep Guardiola (2008-2012), FC Barcelona a obţinut 14 trofee, transmite News.ro.