Mircea Lucescu a discutat cu jurnaliștii de la Corriere dello Sport, iar unul dintre subiecte a fost rivalitatea dintre Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Antrenorul român (74 de ani) a vorbit despre cele două mari vedete și a ales pe unul - decizie motivată prin natura meseriei de antrenor.

Mircea LucescuFoto: Uefa.com

Il Luce a adus în discuție și mandatul de succes avut la Sahtior, formație cu care a cucerit numeroase trofee în cei 12 ani în care s-a aflat pe banca tehnică a echipei din Ucraina.

Sahtior, mașina perfectă

"Am construit o echipă mare, aș spune o mașină perfectă", a spus, printre altele, Lucescu. Antrenorului român i-au adus o mare bucurie toți jucătorii brazilieni pe care i-a promovat la Donețk.

Are și un motiv de supărare Mircea Lucescu după despărțirea de Sahtior. Este vorba despre antrenorul care a venit în locul său: Paulo Fonseca. Portughezul nu i-a dat nici măcar un telefon, după cum susține tehnicianul român.

"Comportamentul lui mi-a lăsat un gust amar, nici măcar un mulțumesc nu mi-a spus pentru echipa minunată pe care i-am lăsat-o", a spus Lucescu.

"Satisfacția mea față de Paulo Fonseca? La Șahtior, am învins cu 4-0 Braga pregătită de el. Și adaug: de la Braga n-ar fi ajuns niciodată la Roma (n.r. actuala formație antrenată de lusitan)".

Messi sau Ronaldo?

"Sunt două fenomene, dar în echipa mea ar juca Messi mai mult. El are și talentul golului și pe cel al ultimei pase. Ronaldo are doar talentul golului", a completatMircea Lucescu.