Preşedintele de onoare al clubului Byern Munchen, Uli Hoeness, a avut o reacţie dură la filmul postat de jucătorul Salomon Kalou pe reţelele de socializare, în care dorea să arate că nu se respectă regulile de distanţare la Hertha Berlin, informează faz.de.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Nu există leac pentru prostie", a declarat Hoeness, la un post TV din Bavaria.

Christian Seifert, directorul general al Ligii Germane de Fotbal, s-a arătat "consternat şi foarte furios" de atitudinea jucătorului de la Hertha Berlin, în timp ce Karl-Heinz Rummenigge, preşedintele Comitetului Executiv al clubului Bayern Munchen, consideră filmul fotbalistului drept un caz izolat în criza provocată de coronavirus.

"Presupun că acesta a fost un caz individual şi va rămâne un caz individual, ceea ce sper să fie un avertisment suficient pentru toată lumea", a afirmat Rummenigge.

"A fost o înjunghiere în inimă pentru tot sportul", a spus fostul campion de schi Felix Neureuther.

Jucătorul Salomon Kalou a fost suspendat de Hertha Berlin după ce a postat pe reţelele de socializare un filmuleţ în care arată că nu se respectă măsurile de distanţare.

"Salomon Kalou a încălcat regulile interne fundamentale ale echipei şi a arătat un comportament care nu corespunde nici situaţiei şi nici regulilor de conduită ale clubului", a anunţat gruparea Hertha.

Jucătorul a fost suspendat de la antrenamente cu efect imediat.

Un adevărat scandal a izbucnit în Germania, după ce Salomon Kalou (34 de ani) de la Hertha a postat un filmuleţ în care arată că nu se respectă măsurile de distanţare între jucători, dar şi cum a fost testat pentru coronavirus.

În filmuleţul postat de Kalou pe reţelele de socializare, apoi şters, apar coechipieri de-ai săi care nu respectă niciun protocol sanitar, nicio distanţare, dar şi un medic efectuând un test de depistare a coronavirusului fără halat şi cu o simplă mască.

El a arătat şi fluturaşul de salariu, amuzându-se pe faptul că a fost plătit deşi nu a jucat.

Oficialii din Bundesliga au reacţionat imediat: "Este inacceptabil şi nu vom avea nicio toleranţă faţă de un astfel de comportament".

Campionatul german, întrerupt de pandemia de coronavirus, se va relua la 15 mai, transmite News.ro.