Ivan Rakitic, mijlocașul celor de la FC Barcelona, a vorbit despre perioada dificilă pe care o traversează sportul mondial, jucătorul croat precizând, printre altele, că fotbalul trebuie reluat și că este pregătit să revină pe teren chiar cu riscul de a se infecta cu coronavirus.

HotNews.roFoto: Hotnews

În timp ce FIFA şi UEFA se întrec în declaraţii contradictorii privind reluarea campionatelor, o mare parte dintre jucători îşi doresc să se întoarcă pe teren. Până la acest moment, doar Olanda şi Franţa au anunţat că sezonul 2019-2020 nu se va mai relua. Spania, ţara cu cele mai multe cazuri de îmbolnăvire de coronavirus din Europa, se pregăteşte să reia antrenamentele, iar unii fotbalişti îşi asumă şi o eventuală infectare cu temutul virus.

Fotbalul trebuie să înceapă

Campion cu Barcelona anul trecut, mijlocaşul de 32 de ani Ivan Rakitic a declarat că este momentul să reînceapă campionatele. Croatul a mărturisit că fotbaliştii au o datorie morală faţă de oameni, „şi nu vorbesc doar din punct de vedere financiar, trebuie să ne întoarcem pe teren pentru a-i bucura pe oameni, pentru că se vorbeşte numai despre acest virus”.

„Citesc numai despre criza financiară, despre calendare, de falimente, dar nu citesc nimic despre hobby-urile oamenilor. Franţa a anunţat că închide campionatul? Cred că nu este o reţetă care se aplică peste tot. Fiecare ţară acţionează în funcţie de situaţia în care se află”, a spus Ivan Rakitic, potrivit Marca.

I-a fost frică de virus, dar se simte pregătit să revină

În plus, mijlocaşul a declarat că i-a fost frică de virus, dar este pregătit să revină pe teren.

„Îmi asum riscul de a mă îmbolnăvi, pentru că vreau să joc. Spun acest lucru ştiind că riscul de a mă infecta este unul foarte mic, dar vreau să o fac şi pentru a demonstra solidaritate faţă de toţi cei care au jucat pentru noi din primul minut şi care continuă să o facă de multe zile.

Trebuie să jucăm, respectând regulile de igienă sanitară, ştiind că nu suntem în siguranţă 100%, aşa cum se întâmplă şi în cazul celorlalţi angajaţi. Şi cei care lucrează în supermarketuri au aceleaşi şanse de a se infecta cu virusul sau poate ei sunt şi mai expuşi decât vom fi noi. Ei îşi asumă acest risc şi vreau şi eu să mi-l asum”, a mai spus Ivan Rakitic.