Gabi Balint a spus că a vorbit cu Gheorghe Hagi, care i-a spus că nu mai rezistă în izolare. Fostul internațional a vorbit și despre epidemie și despre cei care nu respectă restricțiile impuse de autorități, informează Mediafax.

Gabi Balint a vorbit despre epidemia de coronavirus. Fostul mare fotbalist a dezvăluit că a vorbit cu Gheorghe Hagi, iar acesta din urmă i-a mărturisit că nu mai rezistă în izolare.
Balint a făcut şi câteva remarci acide la adresa persoanelor care nu respectă restricţiile de circulaţie impuse de autorităţi.
„Cunosc şi eu aici, la Bistriţa, oameni care au microbul, din păcate şi sunt oameni care mor. Sigur că poate mai aveau şi alte boli, poate unii erau în spital, în stare gravă cu altceva şi au contactat virusul şi au murit de coronavirus. Dar trebuie să respectăm ce spun specialiştii. Din păcate, nu se prea respectă. Am văzut că s-au făcut întâlniri, chefuri şi nu s-a respectat. Trebuie să scăpăm şi numai de noi depinde. Sigur că e problemă mare cu economia, cu fotbalul. Am vorbit şi cu Gică Hagi şi spunea că nu mai rezistă. La început chiar i-a prins bine, spunea că nu a mai avut de mult o pauză, dar e prea lungă”, a spus Gabi Balint, potrivit Digi Sport.
Federația Română de Fotbal a suspendat toate competițiile din țară în 12 martie.