Bayern Munchen vinde măşti de protecţie împotriva noului coronavirus, care au imprimate însemnele clubului. Banii strânşi din vânzarea măştilor vor ajunge la fundaţia "We Kick Corona".

Se poarta mastile la BayernFoto: fcbayern.de

Clubul Bayern Munchen a găsit o modalitate inedită de a se implica în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Clubul bavarez comercializează măşti imprimate cu însemnele echipei.

Campioana din Bundesliga a vândut 100.000 de măşti încă din prima zi în care au fost puse la vânzare.

Preţul unei măşti este de 5,95 euro şi se pot vinde şi la pachet de câte trei.

Deşi iniţiativa a avut un succes imens, banii nu vor rămâne în contul bavarezilor, ci se vor îndrepta spre fundaţia We Kick Corona, ale cărei baze au fost puse de Joshua Kimmich şi Leon Goretzka, informează Mediafax.