Campionatul german de fotbal, oprit de la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus, este gata să se reia pe 9 mai, dacă autoritățile germane dau undă verde, a anunțat președintele Ligii (DFL), Christian Seifert, joi, potrivit AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Bundesliga este primul dintre marile campionate europene care a stabilit un program de recuperare a etapelor nejucate, dar fără spectatori în prima fază.

Ministrul Sănătății german este deschis ideii de a fi reluate meciurile de fotbal din Bundesliga cu condiția ca acestea să fie disputate în spatele ușilor închise, potrivit unei declarații de miercuri a acestuia, citată de Reuters.

Jens Spahn a afirmat că înțelege că astfel de tipuri de partide, chiar dacă sunt jucate fără spectatori pe stadioane, rămân importante pentru milioane de fani ai fotbalului, anunțând că factorul decisiv în luarea deciziei va fi dacă se va putea asigura sănătatea jucătorilor.

„Dacă acest lucru poate fi realizat cu un risc minim sau pe, cât posibil, cu excluderea riscului infectării jucătorilor, atunci cu siguranță se va putea face”, a declarat acesta.

Liderii regionali din Bavaria și Westfalia de Nord au declarat, luni, că orice reluare a ligii va putea fi făcută doar cu tribunele goale și că nu va fi luată nicio decizie înainte de 9 mai. Declarațiile acestora au fost salutate atât de către cluburi cât și Liga de Fotbal Germană, care se va reuni joi pentru a analiza pentru cât timp vor fi prelungite restricțiile după data de 30 aprilie.