Copiii de la Juventus Academy Bucureşti răspund cu încurajări apelului făcut pe Instagram de Paulo Dybala, testat pozitiv cu COVID-19. Potrivit unui comunicat, puştii de la Juventus Academy Bucureşti au luat lecţii de italiană pentru a-i transmite mesaje de susţinere vedetei de la Juventus.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Ti siamo vicini. Spero che torni in campo il piu’ presto possibile. Tornerai piu’ forte di prima. Tutto andra’ bene", i-au transmis copiii care se pregătesc la Academia deschisă de Juventus în România.

La finalul mesajelor înregistrate de copiii #bianconero din România, aceştia imită celebru gest pe care îl face vedeta de la Juventus după ce înscrie un gol.

În cea mai recentă postare pe Instagram, Paulo Dybala poartă o mască pe care sunt imprimate steagurile mai multor ţări şi mesajul "Astăzi, folosim măştile ca să ne protejăm. Mâine, ca să demonstrăm cine suntem. Ajutaţi-mă să-i sprijinim pe aceia care nu se dau bătuţi niciodată".

Testat pozitiv cu COVID-19 în urmă cu o lună, Dybala aşteaptă dintr-o zi în alta vestea că s-a vindecat. Colegii de echipă ai vedetei de la Juventus, Daniele Rugani şi Blaise Matuidi au primit zilele trecute testele negative şi nu mai sunt nevoiţi să rămână în izolare la domiciliu, informează News.ro.

Copiii sunt învățați cum să-l încurajeze pe Dybala: