Capitala Italiei, Roma, şi oraşul spaniol Bilbao iau în calcul posibilitatea de a se retrage de pe lista cu cele 12 oraşe gazdă ale turneului final al Campionatului European de fotbal, pe care figurează şi Bucureştiul, după ce competiţia a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, informează presa britanică.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Potrivit cotidianului Daily Mail, Italia şi Spania sunt acum reticente la ideea de a mai găzdui meciuri în vara viitoare, la Roma şi Bilbao. Puternic afectate de epidemia de Covid-19, cele două ţări şi federaţiile lor naţionale de fotbal, se tem că actuala criză sanitară se va prelungi şi intenţionează să îşi negocieze retragerea cu responsabilii UEFA.

Actualul conducător al Uniunii europene de fotbal, Aleksander Ceferin, nu a fost de altfel un mare fan al acestei formule cu 12 oraşe gazdă, decisă de predecesorul său Michel Platini, pentru a marca împlinirea a 60 de ani de existenţă a competiţiei, adaugă sursa citată.

"UEFA este în contact cu toate cele 12 oraşe în această privinţă şi va face anunţurile corespunzătoare în timp util. EURO 2020 va avea loc între 11 iunie şi 11 iulie 2021, cu intenţia de a avea acelaşi calendar şi aceleaşi locaţii", a precizat forul fotbalistic european după anunţul amânării campionatului continental.

Campionatul European de fotbal trebuia să marcheze anul acesta, şase decenii de la prima sa ediţie. Competiţia se va derula, însă, anul viitor în oraşele Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma şi Sankt Petersburg.

Toate cele 12 oraşe trebuie să confirme, însă, că vor fi disponibile să găzduiască turneul şi anul viitor.

EURO 2020 a fost amânat recent pentru a permite campionatelor naţionale să îşi încheie sezonul, dacă va fi posibil, ca urmare a crizei generate de Covid-19. Turneul final al Campionatului European de fotbal, programat iniţial în perioada 12 iunie - 12 iulie 2020, a fost reprogramat de UEFA pentru 11 iunie - 11 iulie 2021, susține Agerpres.

Bucureștiul, printre cele 12 orașe care vor găzdui Euro (2021):

- Anglia - Londra: Wembley (90.652 de locuri), arena a fost construită în anul 2007 - va găzdui semifinalele și marea finală a Euro 2020

- Germania - Munchen: Allianz Arena (70.067 de locuri), stadionul a fost construit în 2005 - va găzdui un meci din sferturile de finală și trei din faza grupelor

- Azerbaidjan - Baku: Stadionul Olimpic (69.870 de locuri), arenă nouă - va găzdui un meci din sferturile de finală și trei din faza grupelor

- Rusia - Sankt Petersburg: Zenit Arena (61.251 de locuri), va găzdui un meci din sferturile de finală și trei din faza grupelor

- Italia - Roma: Stadionul Olimpic (68.993 de locuri), va găzdui un meci din sferturile de finala și trei din faza grupelor

- Danemarca - Copenhaga: Telia Parken (38.190 de locuri), arena a fost deschisă în 1992 - va găzdui un meci din optimile de finală și trei din faza grupelor

- România - București: "Arena Națională" (54.851 de locuri), stadion inaugurat în 2011 - va găzdui un meci din optimile de finala și trei din faza grupelor

- Olanda - Amsterdam: Amsterdam ArenA (53.052 de locuri), arenă construită în 1996 - va găzdui un meci din optimile de finală și trei din faza grupelor

- Irlanda - Dublin: Dublin Arena (51.711 de locuri), arenă construită în 2010 - va găzdui un meci din optimile de finală și trei din faza grupelor

- Ungaria - Budapesta: Ferenc Puskas (68.156 de locuri), va găzdui un meci din optimile de finală și trei din faza grupelor

- Bilbao - Spania: San Mames - stadion nou (este noul San Mames), are o capacitate de 53.332 locuri. Va găzdui un meci din optimi și trei din faza grupelor.

- Glasgow - Scoția: Hampden Park - stadion renovat, are o capacitate de 52.063 locuri. Aici se vor disputa trei meciuri din grupe și unul din optimi.