Conducătorii Premier League au avut vineri o întâlnire cu reprezentanții tuturor cluburilor pentru a discuta despre situația fotbalului din Anglia în contextul pandemiei de coronavirus. Premier League a anunțat, printre altele, că meciurile din prima ligă nu se vor relua la 1 mai, iar cluburile s-au angajat să le propună jucătorilor o diminuare salarială de 30%.

Logo Premier LeagueFoto: premierleague.com

Cluburile din Premier League se vor consulta cu jucătorii pe marginea reducerii salariilor cu 30%, prima ligă engleză fiind de acord să sprijine cu suma de 125 milioane lire sterline eşaloanele valorice inferioare pentru a depăşi perioada de criză generată de pandemia de coronavirus, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat remis vineri, Premier League a menţionat că va oferi 20 milioane lire sterline pentru a susţine Serviciul Naţional de Sănătate, familiile şi grupurile vulnerabile afectate de situaţia mondială.

Pe de altă parte, Premier League a informat că meciurile din prima divizie nu se vor relua la 1 mai, aşa cum se spera, ci atunci când autorităţile vor comunica faptul că toată lumea implicată este în siguranţă şi vor fi de acord cu reînceperea campionatului.

Joi, Premier League şi Sindicatul jucătorilor englezi (PFA) nu ajunseseră la un acord privind reducerea salariilor sau amânarea plăţilor în contextul pandemiei de coronavirus care a întrerupt campionatului englez de fotbal.

Reprezentanţi ai PFA, Premier League, English Football League şi League Managers Association se reuniseră miercuri pentru o primă sesiune de discuţii privind problemele apărute din cauza pandemiei, dar fără a se ajunge la o decizie.

Măsurile luate de cluburile Tottenham, care a redus cu 20% salariile celor 550 de angajaţi, Newcastle şi Norwich City, care şi-au trecut angajaţii în şomaj tehnic, urmând să fie plătiţi din bani publici, a provocat anumite critici în societate.

Ziarul ''The i'' relata miercuri că PFA a transmis un email către toţi membrii săi în care le solicita să nu semneze niciun acord cu cluburile lor privind tăieri salariale sau amânări de plată fără să se consulte cu sindicatul. PFA nu a comentat acest aspect, când a fost contactată de Reuters.

În timp ce PFA caută să încheie un contract colectiv, clubul Bournemouth a anunţat miercuri că directorul executiv Neill Blake, directorul tehnic Richard Hughes, antrenorul principal Eddie Howe şi secundul Jason Tindall au acceptat voluntar reduceri semnificative ale salariului pe toată perioada de incertitudine.

Deciziile unor cluburi de a solicita ajutor din fondurile guvernamentale pentru a-şi plăti personalul angajat, în timp ce vedetele îşi încasează salariile uriaşe, a ridicat semne de întrebare privind statutul moral al fotbalului.

Julian Knight, un parlamentar al Partidului Conservator, care prezidează Departamentul pentru Cultură, Media şi Sport, a condamnat asemenea practici: ''Asta mă face furios. Acest lucru arată politica economică nebună a fotbalului englez şi vidul moral din centrul ei''.