Clubul Real Madrid a anunţat, joi, că la stadionul Santiago Bernabeu s-a deschis în plină pandemie de Covid-19 un centru de colectare şi distribuire către autorităţile sanitare a donaţiilor constând în special în echipamente medicale, informează News.ro.

Centrul va fi folosi ca depozit pentru donaţiile venite de la organizaţii şi firme, în special de la cele din domeniul sportiv.
Toate donaţiile vor ajunge la autorităţile sanitare, pentru a fi distribuite în cel mai bun mod, a precizat Real Madrid.
Organizaţiile şi firmele vor putea dona bani şi obiecte care vor ajunge la Ministerul spaniol al Sănătăţii.
Proiectul a fost lansat de Real Madrid în colaborare cu Înaltul Consiliu pentru Sport, în contextul luptei împotriva coronavirusului.
În acest moment, Spania se află pe locul 4 în lume la persoane infectate cu Covid-19 (peste 56.000 de mii), iar numărul deceselor a depășit pragul de 4.000 de persoane (pe locul doi la nivel mondial, după Italia).