​Damiano Tommasi, şeful Asociaţiei Fotbaliştilor Italieni, a declarat că preşedinţii cluburilor din Serie A sunt “ca muzicienii de pe Titanic, care cântă în timp ce vasul se scufundă”, relatează Football Italia, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Tommasi este de părere că ipoteza anulării sezonului 2019/2020 este încă viabilă, deşi Campionatul European a fost amânat.

“Sunt foarte mulţi jucători care, respectând regulile, au semnat cu alte cluburi, contractele lor fiind valabile de la 1 iulie. Sunt împrumuturi, sunt transferuri libere… La 30 iunie, cluburile vor trebui să îşi prezinte bugetele şi asta este o problemă pentru ele.

Va trebui să fie analizată o amânare, să se prelungească înţelegerile. Însă delay-ul nu poate fi unul exagerat. Startul sezonului următor nu poate fi amânat prea mult. Şcolile sunt închise, se poate închide şi un campionat. Sau mai multe. Ar fi o problemă mare, dar din nefericire nu avem de ales. Suntem cu toţii în aceeaşi barcă, avem aceleaşi incertitudini şi aceeaşi fragilitate”, a afirmat Tommasi pentru Il Messagero.

El a precizat că preşedinţii cluburilor din Serie A nu vor să accepte situaţia şi că se teme că ei nu vor înţelege gravitatea situaţiei. “Ei sunt ca muzicienii de pe Titanic, care cântă în timp ce vasul se scufundă. Dacă nu înţelegi că situaţia este gravă, mă tem că datele vor fi ignorate. În nord, fenomenul este în creştere, la fel şi în restul Europei.

A fost corect să se ofere un orizont temporar, ca o formă de optimism. Este OK. Dar mai sunt multe de făcut. La început, părea că fenomenul afectează Lombardia şi apoi Brescia şi Bergamo. Este imprevizibil, nu ştim ce va fi în sud. Logica ne spune că trebuie să fim riguroşi. Vom începe din nou, dar în siguranţă. Şi acolo unde va fi necesar vom respecta măsuri mai stricte”, a adăugat Tommasi.