Toate ligile de fotbal, baschet, volei şi handbal din Turcia au fost suspendate joi până la o nouă notificare din partea autorităţilor privind evoluţia pandemiei de coronavirus, a anunţat ministrul Tineretului şi Sportului, Muharrem Kasapoglu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Vorbind după o întâlnire cu reprezentanţi din diferite federaţii şi oficiali ai cluburilor, Kasapoglu a declarat că Turcia este una dintre ţările care a luat măsuri de precauţie foarte rapid în faţa răspândirii coronavirusului.

''Ligile din multe ţări au continuat programul normal atunci când cazurile de infectare erau în creştere. Suntem una dintre ţările care extrem de rapid am cerut ca meciurile să se desfăşoare fără public pentru ca virusul să nu se extindă'', a punctat ministrul.

Toate cluburile de fotbal din Super Lig, cu excepţia a trei, au solicitat oficialilor să amâne meciurile chiar înainte de luarea deciziei de joi.

De o săptămână, partidele de fotbal se dispută cu porţile închise în Turcia, o decizie luată pentru limitarea propagării Covid-19.

Marţi, mijlocaşul internaţional nigerian John Obi Mikel şi-a reziliat contractul cu Trabzonspor din cauza temerilor legate de pandemie.

Marius Şumudică este antrenor la Gaziantep Gazişehir, unde joacă Alin Toşca şi Alexandru Maxim, Florin Andone este legitimat la Galatasaray, portarul Silviu Lung jr este la Kayserispor, ca şi Cristian Săpunaru, informează Agerpres.

Campionatele de fotbal din Anglia și Belgia, suspendate cel puțin până la 30 aprilie

Federaţia Engleză de Fotbal şi Premier League au anunţat, joi, că suspendarea campionatului este valabilă cel puţin până la 30 aprilie, din cauza coronavirusului.

Iniţial, campionatul s-a suspendat până la 3 aprilie.

În Belgia, federaţia a anunţat că toate meciurile din campionat au fost amânate până cel puţin la 30 aprilie. “Între timp, celula de criză analizează diverse scenarii cu privire la finalizarea competiţiilor”, a precizat RBFA, potrivit L’Equipe.

Până la noi ordine, antrenamentele colective sunt suspendate la toate cluburile din Belgia până la 5 aprilie. Finala Cupei Belgiei, în care se întâlnesc FC Bruges şi Antwerp, programată iniţial la 22 martie, a fost amânată.

Şi Campionatul Nord-american de Fotbal, MLS, este suspendat. Data anunţată iniţial era 11 aprilie, însă aceasta a fost prelungită până la 10 mai, scrie News.ro.