​Copiii de la Juventus Academy București continuă pregătirea acasă în perioada în care nu au voie să iasă pe teren din cauza pandemiei de coronavirus.

Juventus logoFoto: juventus.com

Antrenorii fiecărei grupe au pus la punct un program de exerciții zilnice, care să-i mențină în formă și în perioada în care pregătirea se face de la distanță. Exercițiile sunt transmise sub forma unor scurte filmulețe. Recomandarea antrenorilor: fiecare exercițiu dintr-un circuit trebuie repetat de 15-20 de ori. Regulat, aceste exerciții vor fi înnoite. Cuvântul de ordine: #NeverGiveUp.

Copiii sunt înregistrați de părinți în timp ce se antrenează, iar filmulețele sunt analizate de antrenori, care fac observații atunci când este necesar.

În același timp, antrenorii continuă pregătirea tehnică teoretică – caracteristici ale fiecărei poziții în teren, cu și fără posesia mingii.

„Este foarte greu să ținem copiii departe de terenul de fotbal. Dar vom trece împreună peste aceste probleme. Îi rugăm pe părinți să ne ajute, să-i sprijine pe copii să-și lucreze exercițiile stabilite de antrenori. Și să-și facă temele pentru școală, e foarte important”, Iulian Branzelof, directorul tehnic al Juventus Academy București.

Se pune accent și pe exerciții pentru minte, cu ajutorul psihologilor de la SportPsy 1 (care lucrează și pentru naționala de fotbal a României). Există o platformă specială unde copiii participă la ședințe de 15-30 de minute. Sunt jocuri speciale care urmăresc să-i antreneze psihologic pe copii astfel încât să poată rămâne concentrați pe patru elemente în același timp: minge, coechipier, adversar, poartă. Fiecare joc antrenează câte o abilitate. Există studii care spun că după 6 luni de astfel de antrenament crește cu 15-25% capacitatea de concentrare a jucătorului.

De asemenea, la Juventus Academy București se fac în această perioadă cursuri online de limba italiană, pe pagina de Facebook a Academiei, iar copiii sunt încurajați să citească în fiecare zi – de cele mai multe ori prin exemplul personal al antrenorilor.

Întreaga comunitate Juventus Academy București (peste 300 de copii și părinți) participă de asemenea la mișcarea europeană „Totul va fi bine”, prin care cei mici îi ajută pe cei mari să uite puțin că situația de acum este delicată și aduc culoare orașului în care se află. Copiii din Academie desenează curcubeie și mingi alb-negru și postează fotografii sau filmulețe cu creațiile lor.