​Selecționerul naționalei de fotbal a Italiei, Roberto Mancini, a declarat că nu are nimic împotriva dacă Euro 2020 va fi amânat pentru anul viitor, din cauza pandemiei de coronavirus. UEFA va lua marți o decizie în acest sens.

Roberto ManciniFoto: mcfc.co.uk

"Dacă am putea câștiga Campionatul European în această vară, îl putem câștiga și în 2021", a spus Mancini, la Rai Sport TV, potrivit AFP.

"Așteptăm decizia UEFA, dar mă voi adapta la orice. Deocamdată, prioritatea este salvarea vieților", a continuat tehnicianul italian.

UEFA va decide marţi dacă va amâna sau nu EURO 2020, turneu programat să se desfăşoare între 12 iunie şi 12 iulie în România şi alte 11 ţări. Meciul de deschidere urmează să aibă loc la Roma.

Toate evenimentele sportive din Italia programate până la data de 3 aprilie au fost amânate sau anulate, din cauza pandemiei de coronavirus. Până în acest moment, în peninsulă au fost înregistrate peste 24.000 de cazuri și 1.809 persoane au murit.

"Cert este că problemele cu care ne confruntăm acum le vor avea în curând și alte țări. Mai presus de toate trebuie să protejăm sănătatea oamenilor, trebuie să așteptăm apogeul (al pandemiei) și atunci când situația se îmbunătățește, putem începe să vorbim și să luăm decizii", a declarat fostul antrenor al Manchester City și Inter Milano.

"Când vom reveni la viața normală în fotbal, vom fi mai fericiți, ne vom simți liberi, ne putem întoarce la stadion și ne vom distra. Aceste situaţii dramatice ne pot face mai buni. Sper", a mai spus tehnicianul în vârstă de 55 de ani.

Italia, cvadruplă campioană mondială, a câștigat un singur Campionat European, în 1968.