Programat miercuri, meciul din Premier League dintre Manchester City și Arsenal a fost amânat. Jucătorii "tunarilor" se află în carantină după ce s-au întâlnit cu Evangelos Marinakis, patronul lui Olympiacos care este infectat cu Covid-19.

Logo Premier LeagueFoto: premierleague.com

Marinakis a precizat recent că a fost depistat pozitiv cu Covid-19, iar acest lucru a atras de la sine intrarea jucătorilor lui Arsenal în carantină (s-au întâlnit cu patronul grecilor după meciul cu Olympiacos din Europa League).

Ce au anunțat oficialii lui Arsenal

"Am constatat că un număr de jucători s-a întâlnit cu patronul lui Olympiacos imediat după meci. Raportul medical pe care l-am primit ne arată că riscul de contaminare este extrem de scăzut. Totuși, respectăm îndrumările guvernamentale, care spun că oricine intră în contact cu o persoană care are virusul, trebuie să se auto-izoleze la domiciliu timp de 14 zile de la data la care au avut contactul.

Jucătorii vor rămâne acasă până când perioada de 14 zile va expira. La fel se va întâmpla și cu staff-ul lui Arsenal, care va rămâne de asemenea la domiciliu" - conducerea lui Arsenal, într-un comunicat de presă.

Manchester City vs Arsenal ar fi trebuit să aibă loc miercuri, de la ora 21:30, pe Etihad Stadium.