Tottenham s-a aflat de două ori la conducere în partida de pe teren propriu cu Wolves, dar a trebuit să se recunoască învinsă. Echipa lui Santo Espirito s-a impus cu 3-2 și a depășit-o pe Tottenham în clasament.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Tottenham a deschis scorul în minutul 13, prin Bergwijn, dar oaspeții au egalat în minutul 27, prin Doherty. Echipa lui Mourinho a intrat în avantaj la pauză, grație reușitei lui Aurier din minutul 45.

În repriza secundă, Wolves a mai punctat de două ori, prin Jota 57' și Jimenez 73', obținând astfel a doua victorie consecutivă în Premier League.

Tottenham se află la a treia înfrângere la rând, după 0-1 cu RB Leipzig, pe teren propriu, în turul optimilor Champions League și 1-2 cu Chelsea, pe Stamford Bridge, în Premier League.

Grație succesului de pe Tottenham Hotspur Stadium, Wolves a acumulat 42 de puncte și a urcat pe locul 6, depășind echipa lui Mourinho, care a coborât pe locul 7, cu 40 de puncte.

Rezumatul meciului Tottenham vs Wolves.

Tot duminică, Everton și Manchester United au încheiat la egalitate, scor 1-1. Trupa lui Carlo Ancelotti a deschis scorul încă din minutul 3, prin Calvert-Lewin. Oaspeții au egalat prin Fernandes, în minutul 31.

Rezumatul meciului Everton vs Manchester United.

Clasament:

1. Liverpool 79 puncte

2. Manchester City 57 (- un joc)

3. Leicester 50

4. Chelsea 45

5. Manchester United 42

6. Wolves 42

7. Tottenham 40 etc.