Ianis Hagi a irosit un penalti pentru Rangers în meciul cu Braga, iar scoţienii au ajuns la şase astfel de ratări din cele 10 situaţii avute în acest sezon. Steven Gerrard, managerul echipei din Scoția, a declarat, miercuri, că va executa chiar el viitorul penalti, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Steven Gerrard a glumit la finalul partidei din Europa League: "Pe următorul îl voi executa eu! Încercăm să găsim soluţii în acea zonă. Penaltiurile sunt dificile, mai ales în situaţii de presiune. Avem jucători mai tineri care pot fi varianta următoare, dar dacă niciunul nu va reuşi, îl voi bate eu pe următorul".

Printre cei care au ratat de la punctul cu var se mai numără Tavernier, Morelos și Arfield.

Fostul mare jucător al lui Liverpool s-a arătat foarte mulţumit după ce Rangers a reuşit să se califice în optimile Europa League.

"Trebuie să ne bucurăm în seara aceasta. Sunt mândru de jucători, au fost extraordinari. Am avut câteva şanse bune de a înscrie mai multe goluri, iar jucătorii merită toate laudele pentru cantitatea de muncă depusă", a spus Gerrard la BT Sport.

Ianis Hagi s-a revanşat după penaltiul ratat în minutul 45+1 şi a oferit o pasă decisivă la unicul gol al partidei, reuşit de Ryan Kent, în minutul 61.

Ianis şi scoţienii îşi vor afla adversara din următoarea fază a Europa League vineri, după tragerea la sorţi.