Gheorghe Hagi a fost impresionat de jocul făcut de Ianis împotriva celor de la Braga, meci în care acesta a marcat două goluri. Tatăl lui Ianis a declarat că acesta a ales echipa ideală atunci când a mers la Rangers, informează Mediafax.

Foto:

Tehnicianul Viitorului a asistat la meci din tribune la victoria lui Rangers (scor 3-2) şi a mărturisit că a discutat cu Steven Gerrard (antrenorul gazdelor) înainte de meci.

"E în formă, joacă bine şi e fericit. A ales echipa ideală, clubul ideal şi îi merge bine. De acum o să-l vedeţi pe el, o să vorbească, şi noi, restul, o să ne uităm la el. N-am avut lacrimi în ochi, era frig. Bravo lui, bravo echipei, au făcut un meci fantastic.

Au întors rezultatul şi au şansa lor, dar joacă împotriva unei echipe foarte bune. Nu-i transmit nimic, vorbiţi voi cu el. E mare deja, e al vostru. Cu Gerrard am discutat înainte de meci" - Gheorghe Hagi, vineri, la Digi Sport.

S-ar putea să te intereseze și: