​Ianis Hagi a marcat două goluri, joi, în meciul pe care echipa lui Glasgow Rangers l-a câştigat, cu scorul de 3-2, în faţa portughezilor de la Sporting Braga, în Liga Europa. Familia lui Ianis, în frunte cu Gheorghe Hagi, a fost în tribunele stadionului Ibrox Park, iar tânărul fotbalist speră că şi-a făcut părinţii mândri prin evoluţia lui, scrie News.ro.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Întreaga mea familie era aici, aşa că este extrordinar. Este prima dată când ei vin aici şi sunt foarte mândru că au fost în tribune. Sunt foarte fericit şi cred că i-am făcut mândri. Îmi fac doar treaba. De fiecare dată când intru pe teren ştiu ce am de făcut. Trebuie să pasez decisiv, să creez şi să marchez. Asta este treaba şi nu se schimbă dacă pierdem, câştigăm sau terminăm la egalitate.

Este o victorie importantă , dar este numai prima manşă, acum trebuie să ne gândim la meciul cu St. Johnstone de duminică. Jucăm la trei zile, aşa că nu avem timp să zăbovim pe niciun meci. Trebuie să jucăm manşa a doua, aşa că nimic nu este terminat. Dar suntem încrezători că putem marca la ei şi ne califica.

Prima repriza a fost 50-50. Chiar dacă ei conduceau cu 2-0, am avut ocaziile noastre şi le-am ratat. Ei au avut ocaziile lor şi au marcat, asta a fost diferenţa, dar ambele echipe au avut ocazii. Ne-am ridicat nivelul în repriza a doua şi am reuşit să ne fructificăm ocaziile. Este 50-50, este încă deschis, jucăm returul în deplasare, va fi un meci deschis, cu siguranţă", a declarat Hagi jr, potrivit surreycomet.co.uk.

Fotbalistul echipei Glasgow Rangers, Ianis Hagi, a contribuit decisiv la victoria obţinută, joi seară, pe teren propriu, scor 3-2, în faţa formaţiei Sporting Braga, în prima manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa, meci la care oaspeţii au condus cu 2-0.

Ianis Hagi a înscris două goluri, în minutele 67 şi 82. Pentru învingători a marcat şi Ayodele-Aribo ’75, iar Braga a înscris prin Fransergio ’11 şi Ruiz ’59.

Hagi a jucat pe toată durata partidei, sub privirile tatălui său, Gheorghe Hagi, prezent în tribună.