Juventus și rețeta succesului - Cum și-a sporit Bătrâna Doamnă veniturile

de A.I.     HotNews.ro
Joi, 13 februarie 2020, 14:56 Sport | Fotbal


Juventus Torino
Foto: Twitter - Juventus
Juventus a ajuns să rivalizeze din punct de vedere financiar cu marile puteri de pe Bătrânul Continent, campioana Italiei semnând recent prelungirea înțelegerii cu unul dintre sponsori. Astfel, 103 milioane de euro vor intra în conturile formației din nordul Italiei.

Cristiano Ronaldo și trecerea la un alt nivel

În vara lui 2018, Juve dădea o puternică lovitură pe piața transferurilor: îl aducea pe Cristiano Ronaldo de la Real Madrid. Din acel moment, vânzările de tricouri au adus bani importanți în conturi, iar clubul italian a căpătat o și mai bună vizibilitate pentru sponsori.

Ultimul tun este reprezentat de prelungirea contractului cu unul dintre cei mai importanți sponsori. Gazzetta dello Sport a anunțat că Juventus și Allianz au ajuns la un numitor comun, iar acest lucru se traduce astfel: 103.1 milioane de euro. Este un contract care se întinde până în iulie 2030.

Ce primește Allianz de la Juventus

Pe lângă dreptul de denumire a stadionului (se numește Allianz Stadium), sponsorul mai primește următoarele: îi va fi afișat numele pe tricouri, pe terenurile de antrenament și pe echipamentul formației feminine. Înțelegerea intră în vigoare rapid, de pe 14 februarie 2020.

Bani mai mulți de la sponsori

De la aducerea lui Ronaldo, mare parte dintre sponsori au mărit contractele și s-au grăbit să le prelungească. Este și cazul celor de la Adidas, sponsorul tehnic al torinezilor.

Juve și concernul german au acum o înțelegere care este valabilă până în 2027. Adidas varsă anual undeva la 51 de milioane de euro în conturile campioanei Italiei.

Bătrâna Doamnă o duce bine din punct de vedere financiar, lucru întărit și de oferta făcută lui Pep Guardiola: un cec în alb. Marea miză a lui Juve (care a caștigat toate titlurile din Serie A începând din 2012) fiind cucerirea Ligii Campionilor.

Juventus a fost aproape de acest vis în două rânduri în ultimele sezoane: a pierdut finalele din 2015 (cu Barcelona) și 2017 (cu Real Madrid).

În actualul sezon de Champions League, Juventus se duelează cu Atletico Madrid în optimi, iar în Serie A se află pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul Inter.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1602 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by