FCSB s-a impus la limită în fața celor de la FC Volunatri, în deplasare, într-un meci restanţă din etapa a XVIII-a a Ligii I. A fost 2-1 pentru echipa roș-albastră, care a evoluat în superioritate numerică din minutul 44. FCSB a urcat pe locul 2 în clasament și s-a apropiat la cinci puncte de liderul CFR Cluj.

HotNews.roFoto: Hotnews

Au marcat: Simonovski '32 / Olaru '8, Coman '43.

În partida de pe stadionul "Anghel Iordănescu", Olaru a deblocat tabela cu un voleu spectaculos de la marginea careului de 16 metri, în minutul 8. Gazdele au egalat situația în minutul 32, prin Simonovski, care a înscris din câțiva metri după o pasă a lui Struna.

Înainte de pauză, Florinel Coman (43') a adus-o din nou în avantaj pe FCSB, după o combinație cu Morutan. Jucătorul de 21 de ani a driblat superb doi adversari și l-a învins pe Cojocaru cu un șut pe jos.

În minutul 44, Voluntari a rămas în inferioritate numerică. Armaş a fost eliminat după un fault în poziţie de ultim apărător asupra lui Man. Deși a avut un jucător în plus toată repriza secundă, FCSB nu a mai reușit să marcheze, iar scorul final a fost 2-1.

În urma acestui succes, al 13-lea din actuala ediție a Ligii 1, FCSB a urcat pe locul 2 în clasament, apropiindu-se la cinci puncte de liderul CFR Cluj. Fără victorie pe teren propriu în acest sezon, FC Voluntari ocupă locul 14, ultimul, cu 11 puncte.

În tur, FC Voluntari a învins-o cu 3-1 pe FCSB.

Au evoluat următoarele echipe:

Voluntari: Cojocaru - Struna, Paşcanu, Armaş, Kocici - Achim, De Lucas - Sanoh (V. Morar '73), Cătăţînă, Măţan (I. Gheorghe '51) - Simonovski (C. Ţîră). Antrenor Mihai Teja;

FCSB: Bălgrădean - Creţu, Cristea, Filip, Soiledis - Olaru (Vână '64), Oaidă, Moruţan (Gnohere '83) - Man, Tănase, Fl. Coman (A. Popa '89). Antrenor Bogdan Argeş Vintilă.

Cartonaşe galbene: Cristea '79, Vintilă (antrenor) '79, Oaidă '90+1;

Cartonaş roşu: Armaş '44.

Arbitri: Horia Gabriel Mladinovici - Marius Badea şi George Florin Neacşu - Cătălin Popa;

Observatori: Marian Salomir şi Cătălin Popa.