Mihai Pintilii și-a anunțat retragerea din fotbal, la vârsta de 35 de ani. Mijlocașul a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă organizată sâmbătă, înaintea meciului dintre FCSB și CFR Cluj, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Decizia a fost luată din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut în ultimele luni. Pintilii a stat mai mult pe bară, având probleme serioase cu gambele și cu genunchii. „N-am nicio problemă, mă simt foarte bine. Cea mai mare critică a lui nea Gigi a fost să îmi ia banderola de căpitan. De atunci plecam dacă eram supărat. Acum vin tinereii din spate. Nu s-a schimbat absolut nimic între mine şi ei.

Respectul este acelaşi. Când am făcut ruptura la gambă am început să mă gândesc la retragere. Vine un moment în care trebuie să spui stop. Decizia era luată, nu stă naţionala în Pintilii sau în Tamaş. Peste 10 ani sper să fiu sănătos, dar nu ştiu unde mă văd. Este foarte greu să vedem. Mă antrenez cu băieţii cât pot. Trebuie să o iau treptat. O iau de jos. Mă voi înscrie la Şcoala de Antrenori. Poate voi rămâne delegat dacă îmi place.

Mă pregătesc cu băieţii cât pot. A fost greu în primele trei zile. I-am spus soţiei, ea a spus că mai pot şi că nu trebuie să mă retrag. Am mai avut nişte discuţii, dar a fost deicizia mea. Şi sper că a fost înţeleasă de toată lumea.

Suntem pe un drum foarte foarte bun. Sper să începem foarte bine. Aş fi vrut să mai iau un titlu în ultimii trei ani. Era frumos din postura de jucător. În rest, nu regret nimic. Mă gândeam că voi mai juca la FCSB, voi mai pleca afară. Aşa a fost.” , a declarat Pintilii la conferinţa de presă.

Mihai Pintilii a evoluat, în toată cariera, în 312 meciuri, a marcat de 19 ori și a oferit 20 de pase decisive. Pe lângă FCSB, a evoluat pentru: Pandurii Târgu Jiu, Internațional Curtea de Argeș, Jiul Petroșani, Al-Hilal, Hapoel Tel Aviv.

Pentru naționala României a prins 43 de meciuri și a marcat un gol.