Mijlocaşul francez Paul Pogba (Manchester United) va fi supus unei intervenţii chirurgicale la glezna care l-a scos din activitate încă din luna septembrie, iar perioada de recuperare este estimată la trei-patru săptămâni, a anunţat miercuri antrenorul Ole Gunnar Solskjaer, transmite Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pogba, 26 ani, a revenit pe teren acum zece zile la un meci cu Watford (0-2), iar apoi a jucat ca rezervă la meciul cu Newcastle (4-1) pe 26 decembrie. El nu a mai fost însă disponibil la meciul cu Arsenal de miercuri (0-2) din cauza problemelor recurente la gleznă.

''I s-a recomandat să facă intervenţia cât mai curând şi probabil o va face repede. Va fi indisponibil trei sau patru săptămâni. Avem grijă de sănătatea jucătorilor noştri şi nu ne vom asuma niciun risc cu jucătorii care nu se simt apţi să joace'', a declarat tehnicianul norvegian.

De la începutul acesttui sezon, Paul Pogba a jucat doar şase meciuri, în toate competiţiile, ca titular.