Chelsea a înregistrat pierderi de aproximativ 100 milioane lire sterline (118 milioane euro) în exerciţiul financiar încheiat pe 30 iunie, conform rezultatelor contabile publicate marţi de clubul londonez de fotbal, citat de AFP.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Cifra de afaceri s-a aflat în uşoară creştere, ajungând la 446,7 milioane lire sterline (523 milioane euro), dar absenţa din Liga Campionilor în 2018-2019, cheltuielile record făcute pentru achiziţionarea unor jucători, precum Kepa Arrizabalaga, Christian Pulisic, Mateo Kovacic şi Jorginho, sau schimbările repetate de antrenori au cauzat un deficit, care s-a ridicat la 96,6 milioane lire sterline.

"Creşterea constantă a încasărilor şi o gestiune financiară prudentă în ultimele sezoane au permis clubului să efectueze investiţii semnificative la nivel sportiv, respectând totodată criteriile fair-play-ului financiar al UEFA", a declarat preşedintele clubului Chelsea, Bruce Buck, într-un comunicat publicat pe site-ul grupării londoneze.

În vigoare din 2011, fair-play-ul financiar prevede ca echipele europene să nu poată depăşi pragul de 30 milioane euro reprezentând pierderi cumulate pe trei ani.

Chelsea ocupă locul 4 în Premier League, ultimul care asigură calificarea pentru viitorul sezon al Ligii Campionilor, după 20 de etape şi s-a calificat în optimile de finală ale Champions League, fază în care va întâlni echipa Bayern Munchen.