​Conducerea clubului Poli Iaşi anunţă că a ajuns la un acord cu cel mai titrat antrenor din Liga 1, Mircea Rednic, care va conduce echipa în următoarea perioada, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Semnarea contractului va avea loc în primele zile ale noului an.

Mircea Rednic a obţinut, ca antrenor principal, două titluri de campion, cu Rapid şi Dinamo.

El şi-a început cariera de antrenor în anul 2000, antrenând echipe importante din campionatul României şi Belgiei: Standard Liege, Gent, Mouscron.

Rednic îl înlocuieşte la Poli Iaşi pe Mihai Teja.