​Antrenorul chilian Manuel Pellegrini a fost demis, sâmbătă, de la conducerea tehnică a echipei West Ham United, după înfrângerea suferită cu Leicester, a noua în ultimele 12 partide, informează BBC. El este al şaselea manager demis în acest sezon al Premier League.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

În vârstă de 66 de ani, Pellegrini era în funcţie din vara anului 2018, când l-a înlocuit pe David Moyes. În cariera lui, el a mai antrenat Villarreal, Real Madrid, Malaga, Manchester City şi Hebei China Fortune.

Sâmbătă, Leicester a învins, în depalsare, cu scorul de 2-1, pe West Ham United, în etapa a XX-a a Premier League. Pentru gazde a marcat Fornals '45 , iar pentru oaspeţi, Iheanacho '40 şi Gray '56. Gray a ratat un penalti, în minutul 12.

West Ham United este pe locul 17, ultimul care asigură menţinerea în Premier League, cu 19 puncte.

Pe locurile retrogradabile se află Aston Villa - locul 18, cu 18 puncte, Watford - locul 19, cu 16 puncte şi Norwich - locul 20, cu 13 puncte.

Sezonul trecut, West Ham a terminat pe locul 10. În mandatul lui Pellegrini, echipa a câştigat 24 de meciuri din 64 disputate, pierzând de 29 de ori, scrie Newws.ro.