​Clubul Rayo Vallecano, din liga a doua spaniolă, a fost amendat cu 18.000 de euro şi sancţionat să joace cu porţile închise pentru “scandări şi insulte repetate” care l-au vizat pe ucraineanul Roman Zozulya la un meci cu Albacete, informează AFP, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cu porţile închise se va disputa a doua parte a meciului cu Albacete.

În plus, Rayo va trebui să joace încă două partide cu tribuna de unde au venit scandările închisă.

La 15 decembrie, meciul din a doua ligă spaniolă dintre Rayo Vallecano şi Albacete a fost suspendat, din cauza insultelor proferate de fani la adresa jucătorului de la Albacete, Roman Zozulya.

Fanii de la Rayo Vallecano au scandat "Zozulia este un nazist" în prima repriză, iar arbitrul José Luis Lopez Toca a suspendat meciul câteva minute. Un mesaj a fost transmis la staţia de amplificare pentru încetarea acestor scandări.

Meciul s-a reluat, dar jucătorii de la Albacete au refuzat să revină pe teren după pauză, din solidaritate pentru coechipierul lor.

Vicepreşedintele clubului Albacete, Victor Varela, a povestit că jucătorul a plâns la pauza meciului.

Jucătorul ucrainean a evoluat şi la Rayo în 2017. El a mai fost ţinta suporterilor care l-au acuzat de legături cu extrema-dreaptă.

Zozulia a afirmat că nu susţine şi nu este membru al vreunui grup neo-nazist, dar a recunoscut că are o colaborare cu armata ucraineană "pentru a-şi apăra ţara".