Olivier Giroud, atacantul francez al echipei de fotbal Chelsea, a fost sfătuit de Didier Deschamps, selecţionerul echipei sale naţionale, să nu se transfere în campionatul nord-american, MLS, scrie presa din Hexagon.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Giroud, care are 33 de ani, a jucat doar 282 de minute pentru formaţia de club în acest sezon şi trebuie să se despartă de Chelsea dacă vrea să participe cu "les Bleus" la EURO 2020. Pe locul 3 pe lista celor mai buni marcatori din istoria naţionalei Franţei, cu 39 de goluri, Giroud nu duce listă de pretendenţi. Numele său este menţionat mai ales în legătură cu Inter Milano, dar şi Olympique Lyon ar putea să-şi încerce norocul după accidentarea gravă a lui Memphis Depay.

Potrivit L'Equipe, Toronto FC şi Los Angeles Galaxy urmăresc cu atenţie situaţia atacantului. Deschamps i-a spus însă lui Giroud că nu este de acord cu această destinaţie, deoarece MLS este un campionat mai slab şi care nu va începe decât pe 29 februarie, cu ceva mai mult de trei luni înaintea EURO 2020.

Giroud nu duce lipsă de oferte, însă va trebui să-şi aleagă bine noua echipă, ca să nu piardă trenul pentru turneul final din vara anului viitor, informează Agerpres.