​Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a vorbit despre șansele ardelenilor în dubla cu Sevilla, din Europa League. Tehnicianul este conștient că spaniolii au prima șansă la calificarea în faza următoare și va fi foarte greu ca formația lui să facă față.

HotNews.roFoto: Hotnews

Petrescu apreciază că este nevoie de investiții masive în iarnă, pentru a merge mai departe, de zeci de milioane de euro.

"Poți să-mi dai 25 de milioane de euro acum, pentru transferuri, ca să trecem de Sevilla în primăvară. Să fim serioși, realiști. E greu. Nu putem da cinci milioane de euro pe Valentin Mihăilă, ca Gigi Becali. Eu aș da 20 de milioane pe Mihăilă, dar n-am. Am jucători mulți pe care-i doresc din România. Dacă i-aș lua pe toți cei pe care îi vreau, m-aș bate cu Sevilla! Sută la sută!", a declarat Dan Petrescu, pentru digisport.ro.

Partidele dintre CFR Cluj și Sevilla au loc pe 20 și 27 februarie. Primul duel este programat pe terenul campioanei României, potrivit Mediafax.